Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini: “Trebuie să încetăm să mai facem împrumuturi pe spatele cetățeanului!”

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a solicitat Comisiei Europene, în plenul Parlamentului European, în prezența comisarului pentru buget și administrație, Johannes Hahn, să nu mai se facă împrumuturi pe baza cetățenilor și să pună accent, în special, pe eliminarea evaziunii fiscale.
Nimic nu poate fi mai important pentru o bună funcționare a pieței interne decât resursele, resursele proprii. Și este bine că avem acest raport și facem o analiză în acest sens însă, vreau să spun foarte clar că trebuie să încetăm să mai facem împrumuturi pe spatele cetățeanului“, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.
Potrivit Mariei Grapini, este nevoie de o acțiune mult mai fermă a agențiilor precum Europol, Curtea de Conturi Europeană și Parchetul European, care, la nivel european, trebuie să se ocupe cu combaterea și eliminarea evaziunii fiscale.
Eurodeputatul umanist Maria Grapini este de părere că este nevoie de o gândire nouă, de o politică nouă cât și de o abordare nouă.
O piață internă extinsă, cu 35 de state, nu va putea funcționa eficient dacă nu vom reuși să punem capăt politicilor de eludare, până la urmă, a legii și a trecerii banilor în zone de paradis fiscal. Avem nevoie de o nouă gândire, de o nouă politică, de o nouă abordare, dar mai ales de o implementare corectă a politicilor fiscale“, a conchis Maria Grapini.