Staționarea cu mașina pe spațiul verde, sancționată cu 2.500 lei amendă!

Astăzi, 9 noiembrie 2023, în jurul orei 12:44, pe Bulevardul Independenței din Municipiul Brăila, în dreptul Băncii Transilvania, un tânăr în vârstă de 19 ani din Brăila, șoferul unei autoutilitare, a staționat cu aceasta pe spațiul verde aferent trotuarului din fața băncii.
Polițiștii locali brăileni l-au identificat pe conducătorul auto în cauză și l-au sancționat conform legii în vigoare.
“Șoferul a fost identificat de către un echipaj din cadrul Biroului Circulație Rutieră al Poliției Locale Brăila și sancționat contravențional cu suma de 2.500 lei”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Brăila.

Sursă foto: Poliția Locală Brăila