
Primele tramvaie noi, de care vor beneficia cetățenii urbei de la Dunăre, în ultimii 35 de ani, au fost testate astăzi la Brăila, la acest eveniment fiind prezenți primarul Viorel Marian Dragomir împreună cu cei doi viceprimari Doinița Ciocan și Alexandru Jantea Crican, președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, directorul general Astra Vagoane Călători Arad, Vasile Diaconescu, și alte numeroase oficialități brăilene cât și numeroși jurnaliști.
Tramvaiele, care vor circula pe străzilor municipiului cât de curând, sunt produse de Astra Vagoane Călători Arad, prețul unui tramvai nou, produs la Arad, fiind de aproximativ 1.700.000 euro/tramvai.
“Noi suntem foarte bucuroși că licitația a fost câștigată de o societate din România și astfel banii rămân în România. Pe lângă aceste două tramvaie, urmează să mai primim anul viitor încă opt tramvaie noi, construite tot la Astra Vagoane Călători Arad. Am să fac o mențiune, faptul că noi am mers acum cu acest tramvai împreună cu mass-media, imediat după ce a fost coborât de pe trailer, pe traseul Barieră – Dorobanți – rondou Pod Brăilița și retur.

În următoarele două săptămâni, tramvaiul va circula pe acest traseu, noaptea în special, pentru a se putea face și teste de accelerație, frânare, simularea unor defecte de tractare a tramvaiului astfel încât să fie luate în calcul toate evenimentele ce pot apărea în circulație ulterior.
Un lucru extraordinar e faptul că este silențios, foarte modern dotat în interior, iar după terminarea acestor teste, pe care noi le estimăm la aproximativ două săptămâni, tramvaiele vor circula și brăilenii vor putea, inclusiv ei, să testeze aceste tramvaie pe traseul menționat anterior”.
Primarul Dragomir a mai precizat că după finalizarea testelor și montarea tuturor sistemelor de e-ticketing, brăilenii vor circula cu tramvaiele pe traseul menționat, iar ulterior, odată cu finalizarea altor tronsoane de străzi, traseele se vor extinde.
Prezent la testarea primului tramvai a fost și directorul general Astra Vagoane Călători Arad, Vasile Diaconescu, care a prezentat câteva dintre detaliile tehnice ale noilor tramvaie care vor circula pe străzile Brăilei.
“Brăilenii vor fi satisfăcuți de tramvaiele noastre. Acesta este un tramvai din două module, care poate transporta 122 de pasageri, dintre care 40 pe scaune. Este complet autonom și este, din punct de vedere tehnologic, ceea ce este astăzi pe piață.”, a ținut să precizeze Vasile Diaconescu.
Nu au lipsit de la acest eveniment și cei doi viceprimari Doinița Ciocan și Alexandru Jantea Crican, care și-au exprimat bucuria achiziționării noilor tramvaie de care urmează să beneficieze locuitorii Municipiului Brăila.
“Este un rezultat de etapă achiziția acestor două tramvaie, dintr-un proiect mai amplu, mult mai mare, care înseamnă reabilitarea infrastructurii de transport, în Municipiul Brăila, cu tramvaiul”, a declarat viceprimarul Doinița Ciocan.
Primăria Municipiului Brăila a semnat, de asemenea, un contract pentru achiziționarea a încă 8 tramvaie noi, care vor fi construite tot la Astra Vagoane Călători Arad, cu finanțare din fonduri europene, potrivit informațiilor oferite de primarul Viorel Marian Dragomir.
Caracteristicele tehnice ale noilor tramvaie sunt următoarele:
– Tramvai tip unidirecțional compus din 2 module unite;
– Tramvaiul este produs și omologat în România, având un concept modular atât la nivel de carcasă, cât și la nivel de boghiu;
– Lungime: 18,6 m;
– Înălțimea interioară: 2,2 m;
– Lațime: 2,4 m;
– Durata de viată: 30 ani;
– Capacitate de transport: 129 locuri, din care 40 pe scaune fixe;
– Podeaua este coborâtă 100% pe toată suprafața destinată pasagerilor în picioare, fără trepte în compartimentul călătorilor, 3 uși duble de serviciu comandate electric, ușa din mijloc prevazută cu rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii și/sau mobilitate redusă;
– Tramvaiul are o viteză maximă de 70 km/h, reglabilă, limitată electronic la 50 km/h, cu recuperare de energie la frânare, complet climatizat;
Sisteme/Echipamente/Instalații:
– sistem informatic integrat de gestiune și diagnosticare electronică;
– computer de bord integrat cu sistemul informatic de gestiune și diagnosticare electronică;
– computer de gestiune management trafic (CGMT), cu funcții GPS, echipament Wi-Fi și comunicare on-line;
– echipamente transfer de date, antene GPS/GSM/GPRS/3G/4G/Wi-Fi, pentru comunicarea cu serverul central și stațiile de descărcare a datelor de exploatare și funcționare a tramvaielor;
– sistem de numărare a călătorilor;
– sistem automat de taxare – echipamente de ticketing;
– sistem de informare a călătorilor la interior și exterior – indicatoare de traseu, ecrane LED care afișează ruta/stațiile, unitate audio pentru anunțuri vocale, etc.;
– sistem de comunicare audio (prin voce) cu dispeceratele, prin folosirea unui microfon pe canal GSM;
– sistem de climalizare – încălzire, ventilație și aer condiționat – format din 2 unități HVAC, pentru compartimentul călătorilor și cabina vatmanului;
– sistem de supraveghere video la interior și exterior format din 10 camere digitale color, cu înregistrare audio, de înaltă rezoluție, cu carcasă antivandalism.
“Este necesar să le păstrăm și să ne bucurăm de confortul pe care îl vor aduce pentru călători. Mulțumesc echipei de la Primăria Brăila care s-a implicat în acest proiect”, a mai ținut să menționeze primarul Viorel Marian Dragomir.