Victorie pentru Dunărea Brăila în fața Minaur Baia Mare, 30 – 21

Miercuri, 04.10.2023, în Sala Sporturilor “Lascăr Pană”, din Baia Mare, a avut loc partida de handbal feminin dintre Minaur Baia Mare și Dunărea Brăila, contând pentru etapa a VI-a din sezonul competițional 2023/2024 al Ligii Florilor MOL.
Prima repriză s-a terminat în favoarea echipei brăilene, scor 11 – 15, iar partida s-a încheiat cu o victorie a echipei brăilene, scor final 21 – 30, câștigând astfel cele trei puncte ale partidei.
Au marcat pentru Brăila: Larissa Fais Munhoz Araujo (5), Meike Juliane Schmelzer (4), Maryia Kanaval (3), Jelena Zivkovic (3), Liliana Venancio (3), Mireya Gonzalez (3), Andreea Cristina Popa (2), Kristina Liscevic (2), Alexandra-Ramona Severin (1), Aneta Udristioiu (1), Jessica Quintino (1), Mariam Mohamed (1), Corina Elena Romina Lupei (1). Portarul Elena Șerban a avut 9 intervenții salvatoare.
După această partidă, HC Dunărea Brăila ocupă locul 2 în clasamentul Ligii Florilor Mol cu 13 de puncte.

“Am câștigat meciul, ne-am pregătit bine, am jucat rapid și am avut încredere în tactica noastră. Știam că Baia Mare are o echipă bună și a jucat bine, are tot respectul din partea noastră. În ceea ce privește echipa mea, prima repriză nu a jucat-o așa cum mi-am dorit, a ratat 3-4 goluri și astfel am dat adversarului posibilitatea să înscrie. În a doua repriză, lucrurile s-au îmbunătățit, am ales să schimb multe jucătoare și am reușit să rulez tot lotul. Jocul nostru se îmbunătățește de la partidă la partidă și sunt foarte fericit pentru asta.”

a declarat Jan Leslie, antrenor principal “Dunărea” Brăila