Sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 160.000 lei, pentru o firmă din Vădeni

În data de 30.09.2023, în intervalul orar 21:30 – 23:30, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a efectuat împreună cu reprezentanţi ai I.P.J. Brăila şi I.S.U. Dunărea Brăila o acţiune, pe raza comunei Vădeni, din Judeţul Brăila unde, la un angajator cu domeniul de activitate restaurante, au fost identificate 8 persoane care prestau muncă calificată în beneficiul acestuia, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, se specifică în cadrul unui comunicat făcut public astăzi de reprezentanții I.T.M. Brăila.
“Ca urmare, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 160.000 lei, dispunându-se măsuri de intrare în legalitate.”, au mai precizat reprezentanții instituției amintite anterior.
Inspectorii de muncă, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, vor continua acțiunile de control pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale, au mai asigurat cetățenii inspectorii I.T.M. Brăila.

Sursă foto: Fb. Inspecția Muncii