Zi de mare sărbătoare duhovnicească | Sfinţirea bisericii “Sfânta Cruce”, din cartierul Obor

Duminică, 1 octombrie 2023, în ziua de prăznuire a Acoperământului Maicii Domnului, în Municipiul Brăila a avut loc sfinţirea bisericii cu hramurile “Înălţarea Sfintei Cruci” şi “Izvorul Tămăduirii”.
De asemenea, această biserică din Brăila a primit ca ocrotitor şi pe Apostolul şi Teologul Iubirii, Sfântul Ioan Evanghelistul.

“Slujba de sfinţire a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale, a multor credincioşi din municipiul Brăila, precum şi a multor copii de la şcolile din cuprinsul acestei parohii”, a relatat despre acest eveniment cu mari conotații spirituale, preotul consilier Rareş Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos.

După slujba de sfinţire, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul acesteia copii şi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

“La sfârşitul slujbei, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru finalizarea lucrărilor de reconstrucţie şi înfrumuseţare a bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian i-a oferit preotului paroh Gheorghe Marinescu o cruce de binecuvântare, iar preotului coslujitor Mihail Dănilă, rangul de iconom stavrofor.
Totodată, cu acest prilej, ierarhul locului a oferite diplome de ctitor donatorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş”, a mai spus preotul consilier Rareş Bucur.

“Parohia „Sf. Cruce”, cu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Izvorul Tămăduirii” a fost înfiinţă în anul 1929, în cartierul Obor din zona de vest a Municipiului Brăila.
Între anii 1940-1942, a fost construit, la inițiativa credincioșilor, un mic paraclis, pe terenul obținut de la Primăria Orașului Brăila, cu titlu gratuit, conform actelor din 1931 și 1937.
Din inițiativa Societății Femeilor Ortodoxe Române, filiala Brăila, în anul 1943, a fost ridicată o bisericuță (capelă) din materiale ușoare, iar în 1949, prin strădania preotului Anghel Andronescu, aceasta a fost extinsă ajungând la lungimea de 7 metri.
În anii care au urmat, catapeteasma, iconostasul și strana cântărețului au fost confecționate din stejar masiv, sculptat de elevii Liceului Industrial din Brăila, sub conducerea profesorului D. Bordeianu. Între anii 1974-1978, s-a executat o serie de lucrări pentru refacerea picturii interioare. În timpul slujirii preoților Gheorghe Andronescu și Dumitru Vlăsceanu, s-au executat lucrări de întreținere și amenajare.
În urma cutremurului din 1977, biserica a avut de suferit și, între anii 1986-1988, s-au realizat lucrări de consolidare, cu binecuvântarea Episcopului Epifanie al Buzăului.
La îndemnul şi cu binecuvântarea chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, în anul 2011 s-a întocmit proiectul de rectitorire din temelii a bisericii, prin implicarea pc. protoiereu Gheorghe Marinescu, parohul bisericii și a preotului coslujitor Mihail Dănilă, prin contribuția autorităților locale și centrale, precum și prin jertfa binecredincioșilor enoriași.
Lucrările de reconstrucție a bisericii s-au desfășurat în perioada 2012-2018, sub supravegherea Sectorului patrimoniu și construcții bisericești și a celorlalte sectoare administrative ale Arhiepiscopiei, a domnului arhitect Radu Chernbach și a domnului inginer Ionel Simionescu.
În anul 2019, pictorul Adrian Botea a executat pictarea bisericii în tehnica frescă”, a mai precizat pr. Rareş Bucur.

Sursă foto: Fb. Arhiepiscopia Dunării de Jos