16.000.000 de lei, prin programul Anghel Saligni, pentru modernizarea străzilor din orașul Însurăței

Orașul Însurăței continuă să se dezvolte!“, susține viceprimarul Florentina Carșote, care ocupă interimar și funcția de primar al acestei localități brăilene. Aceasta a mai precizat faptul că a fost semnat un contract ce vizează modernizarea unor străzi din orașul Însurăței, bani obținuți prin programul “Anghel Saligny”.

“Am semnat contractul pentru modernizarea străzilor din oraș, un contract de 16.000.000 de lei, bani ce vin în localitatea noastră prin programul național Anghel Saligny.”

a spus primarul interimar al Orașului Însurăței

De asemenea, Florentina Carșote a ținut să sublinieze faptul că acest lucru a fost posibil ca urmare a sprijinului obținut atât de la nivel central cât și local, respectiv de la secretarul de stat Alexandru Stoica dar și de la președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chriac.

Mulțumesc domnului secretar de stat Alexandru Stoica, în prezența căruia am semnat contractul. Țin să multumesc și colegilor mei consilieri din partea Partidului Social Democrat care m-au sprijinit încă de la preluarea atribuțiilor de primar.
Continui ceea ce domnul primar Gheorghe Ionel a început, cu același profesionalism și cu aceeași dedicare în folosul cetățeanului. Totodată, vreau să mulțumesc și președintelui Consiliului Județean, Francisk Iulian Chriac, care m-a susținut în toate demersurile mele, m-a îndrumat și m-a ajutat în realizarea obiectivelor propuse.”
, a mai spus Florentina Carșote.