În atenția angajatorilor brăileni!

Având în vedere temperaturile ridicate, înregistrate în această perioadă, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila reamintesc angajatorilor, de pe raza Județului Brăila, că trebuie să asigure următoarele măsuri minimale de muncă:
Pentru ameliorarea condițiilor de muncă:
a) reducerea intensității și ritmului activităților fizice;
b) asigurarea ventilației la locurile de muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer.
Pentru menținerea stării de sănătate a angajaților:
a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protecție;
c) asigurarea de dușuri.
Inspectorii ITM Brăila au mai ținut să precizeze că angajatorii care nu pot asigura condițiile prezentate anterior vor lua, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, după caz, următoarele măsuri:
a) reducerea duratei zilei de lucru;
b) eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11.00 și după ora 17.00;
c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuității activității în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.
În aceste zile, vor fi luate măsuri de intensificare a controalelor la angajatori, urmărindu-se modul de respectare a prevederilor O.U.G. nr.99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.