
În semestrul I al anului 2023, Comisariatul Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 426 inspecţii, dintre care 70 inspecții planificate conform Planului anual de controale și 356 inspecții neplanificate, se preciezază în cadrul unui Comunicat de presă făcut public în data de 5 iulie 2023.
Conform precizărilor reprezentanților Comisariatului Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu, în cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost înregistrate: 105 inspecții pentru verificarea respectării condiţiilor din actele de reglementare, 2 inspecție efectuată în urma autosesizării, 76 inspecții efectuate în urma sesizărilor şi reclamaţiilor, 1 inspecţie pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului, 53 inspecții dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, 20 inspecții pentru identificarea de obiective noi, 8 inspecţii pentru verificarea realizării măsurilor impuse, 91 inspecții cu alte autorități.
În semestrul I al anului 2023, în urma controalelor efectuate, au fost aplicate 44 sancțiuni contravenţionale, dintre care 37 amenzi în valoare totală de 1.132.800,00 lei și 7 avertismente.
“Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate în sem. I 2023 au fost:
• funcționarea unui numar de 11 societăți comerciale fără autorizație de mediu;
• depozitarea de către o societate comercială a deșeurilor inerte pe un teren neautorizat pentru acestă activitate;
• nerespectarea de către o societate comercială a obligațiilor privind transmiterea informaţiilor necesare în vederea înregistrării loturilor de sturioni din crescătorii în Registrul CITES precum și a marcării individuale a exemplarelor de femelă cu mărci de tip microcip de transmisie-recepţie automată;
• depozitarea necorespunzătoare în incinta unei societăți comerciale a ingrășămintelor pe baza de azot;
• neîntocmirea de către o societate comercială a evidenței gestiunii deseurilor generate;
• netransmiterea de către o societate comercială a declarațiilor privind obligațiile datorate la Fondul pentru mediu, pentru ambalajele introduse pe piața națională;
• nerespectarea de către două unități administrativ teritoriale a obligațiilor privind informarea locuitorilor prin mijloace adecvate şi prin postare pe site-ul propriu cu privire la modalitatea de selectare a deşeurilor în gospodării şi de aruncare a deşeurilor în spaţiile prevăzute, precum și a informării privind calendarul de ridicare a deşeurilor, pe tipuri şi categorii;
• nerealizarea de către trei unități administrativ teritoriale a obligației privind colectarea în totalitate a deșeurilor municipale amestecate, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic si sticlă;
• nerespectarea de către o societate comercială a obligațiilor privind regimul deșeurilor care erau depozitate în amestec, în curtea interioară, ulterior procedându-se la incendierea acestora;
• depozitarea necorespunzătoare, pe domeniul public al unei localități, a îngrășămintelor pe bază de azot de către 3 persoane fizice;
• depozitarea necoprespunzătoare pe domeniul public a gunoiului de grajd în amestec cu deșeuri biodegradabile de către o persoană fizică;
• depozitarea necorespunzătoare de către o persoană fizică a deșeurilor inerte;
• incendierea deșeurilor rezultate în urma operațiunilor de igienizare a terenurilor deținute de către 2 persoane fizice;
• desfășurarea activității de către o persoane fizică cu autorizația de mediu expirată ca urmare a nevizării anuale;
• construirea de către o persoana fizică a unui obiectiv fără solicitarea și obținerea acordului de mediu;
• nerespectarea de către o persoană fizică a obligației privind gestionarea vehiculelor scoase din uz;
• vătămarea de către o persoană fizică a unui tei aflat pe domeniul public al orasului Brăila;
• eliminarea de către o persoană fizică a deșeurilor în afara spațiilor autorizate.”, au mai precizat comisarii brăileni.
Potrivit sursei citate, “Inspecţiile neplanificate realizate au avut ca prioritate verificarea aspectelor dispuse de Comisariatul General al GNM, a realizării la termen a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, a verificării modului cum se respectă obligaţiile şi condiţiile din actele de reglementare și a sesizărilor depuse la CJ – GNM Brăila”.