,

Cinci incendii, 2 asigurări de zonă în urma producerii unor accidente rutiere și 37 intervenții ale echipajelor SMURD, gestionate cu success de subunitățile ISU “Dunărea” Brăila

Foto arhivă

În perioada 01 (ora 07:00) – 03 (ora 07:00) iulie 2023, subunitățile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” al Judeţului Brăila au intervenit pentru gestionarea a 44 situații de urgență, dintre care cinci pentru stingerea incendiilor, două asigurări de zonă în urma producerii unor accidente rutiere și 37 de intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Astfel, potrivit precizărilor colonelului Ștefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dunărea” al Județului Brăila, vineri, la ora 07:10, Garda de intervenție Însurăței a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță SMURD pentru asigurare zonă la un accident rutier produs pe raza localității Berteștii de Jos. În urma accidentului rutier, a rezultat o victimă, în stare conștientă, aceasta fiind preluată și transportată la U.P.U Brăila.
Tot vineri, la ora 15:00, Punctul de Lucru Dudești a intervenit cu o ASAS pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată pe raza localității Scărlătești. Au ars vegetație uscată pe o suprafață de cca. 2500 mp și aproximativ 1500 kg gunoi menajer. Cauza probabilă, care a dus la producerea incendiului, a fost un foc deschis în spații deschise, lăsat nesupravegheat.
În aceeași zi, la ora 16:45, Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată pe str. Independenței din Municipiul Brăila. Au ars vegetație uscată pe o suprafață de cca. 500 mp și aproximativ 500 kg gunoi menajer. Cauza probabilă, care a dus la producerea incendiului a fost un foc deschis în spații deschise, lăsat nesupravegheat.
Și de parcă nu era suficient, tot vineri, la ora 19:30, Punctul de Lucru Dudești a intervenit cu o ASAS pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată pe raza localității Tătaru. Au ars vegetație uscată pe o suprafață de cca. un hectar și aproximativ 3000 kg gunoi menajer. Ca și la incendiul anterior, cauza probabilă, care a dus la producerea incendiului, a fost un foc deschis în spații deschise, lăsat nesupravegheat.
Nici ziua de sâmbătă nu a fost lipsită de evenimente neplăcute. Astfel, la ora 13:10, Garda de intervenție Însurăței a intervenit cu o ASAS pentru limitarea și lichidarea unui incendiu de miriște pe raza localității Cuza Vodă. Au ars cca. 2500 mp. miriște orz și cca. 1000 mp cultură de rapiță. Cauza probabilă, care a dus la producerea incendiului, a fost un foc deschis în spații deschise, lăsat nesupravegheat.
Duminică și luni, acțiunile pompierilor brăileni au continuat, astfel că la ora 16:35, Detaşamentul 1 de Pompieri Garda 1 Brăila a intervenit cu o ASAS pentru asigurare zonă la un accident rutier produs pe str. 1 Decembrie 1918 din Municipiul Brăila. În urma accidentului rutier, un minor a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ, aflat la locul accidentului.
La ora 02:47, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu două ASAS pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la trei autoturisme pe str. Ceahlău din Municipiul Brăila. Au ars cele trei autoturisme în proporție de 100%, cca. 12 mp. polistiren de pe fațada unei clădiri proprietate particulară și cca. 5 ml. lanți din lemn de la acoperișul imobilului. Din cauza temperaturii ridicate au fost afectate o unitatea exterioară de aer condiționat, branșamentul de gaze naturale și cca. 8 mp. policarbonat de la gardul proprietății.
Cauza probabilă, care a dus la producerea incendiului, a fost susține sursa citată anterior, “folosirea intenționată sau din culpă a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”.
Echipajele de pe ambulanțele SMURD au intervenit în sprijinul a 37 persoane din Municipiul Brăila și localități din județ pentru acordarea primului ajutor medical prespitalicesc și transportarea acestora la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila.