Scrioșteanu: “S-au finalizat testele de încercare a Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea”

“La Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea, s-au finalizat testele de încercare a suprastructurii, ultimul fiind testul de încercare dinamică, care s-a realizat prin intermediul deplasării unor camioane încărcate pe pod, ce au rulat cu o viteză constantă de aproximativ 80 km/h, trecând peste obstacole preamplasate.”, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în cadrul unui mesaj făcut public vineri, 16 iunie 2023.
De asemenea, secretarul de stat a venit și cu câteva informații legate de acest subiect: “În ultimele zile, a continuat efectuarea testelor statice, necesare pentru verificarea eficienției statice pentru forța tăietoare, momentul încovoietor pentru tablierul metalic și forța de tensiune din tiranți.
Aceste teste statice s-au realizat pe blocurile de ancoraj și turnuri, prin poziționarea a câte 18-19 camioane încărcate cu 40 tone fiecare”
.
Potrivit lui Ionel Scrioșteanu, acesta este cel mai complex și avansat proiect de testare a unui pod, având în vedere că se folosesc și 2 sisteme de măsurare și observare a evoluției podului în faza de încărcare: un sistem topografic de înaltă precizie și sistemul format din cei 50 senzori montați permanent pe pod, în puncte sensibile.

Sursă foto: Fb. Ionel Scrioșteanu