Prima sală de sport construită, după 1989, la Ulmu | Deputatul Popa: “Sunt unul dintre cei care consideră că este important să sprijinim sportul!”

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, se declară mulțumit de faptul că elevii din localitatea Ulmu vor beneficia, în curând, de o nouă sală de sport, prima ce va fi construită după 1989 în această comună.
“Este prima sală de sport construită după 1989 în această comună și mă bucur că în curând copiii din localitate vor putea desfășura activități sportive într-un spațiu adecvat.
Sunt unul dintre cei care consideră că este important să sprijinim sportul și de aceea îi mulțumesc domnului primar Vasile Bănică pentru implicarea în acest proiect.”
, a declarat deputatul liberal în cadrul unui Comunicat de presă emis în data de 17 iunie 2023.
Deputatul brăilean a mai ținut să sublinieze faptul că problema bazelor sportive din Județul Brăila este una de actualitate și care nu poate fi rezolvată rapid, necesitând și implicarea autorităților locale.
“Nu putem să rezolvăm rapid problema bazelor sportive în întreg județul Brăila, dar în ceea ce ne privește pe noi, liberalii, încercăm să facem câte un pas în această direcție prin proiecte ce privesc construcția unor săli de sport în mediul rural, acolo unde avem primari. Dovadă este faptul că aceasta este a patra sală de sport pentru care s-a primit aprobare în ultimele circa șase luni, în localități brăilene conduse de primari liberali”.