
Magazinele Enel din Brăila, Buzău, Ploiești și Târgoviște vor fi închise în intervalul joi, 1 iunie – luni, 5 iunie 2023. Serviciul de call center va funcționa conform programului normal în data de 2 iunie, iar în celelalte zile, din intervalul menționat, va fi disponibil numai pentru informații în sistem automat precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold.
În celelalte zile, magazinele Enel vor funcţiona conform programului obişnuit. Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele Enel. De aceea, se recomandă clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online.
Astfel, clienții au la dispoziție două variante simple pentru a primi factura electronică, imediat ce a fost emisă: pe mail sau prin sms, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici.
Pentru a trimite indexul pentru electricitatea consumată, pe lângă secțiunea Index din cadrul aplicației MyEnel, clienții pot apela (în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit 0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977.