Arte marțiale filipineze, exerciții demonstrative cu câini, uniforme antitero sau ale Gărzii de Onoare, toate la “Caravana – Ziua Copilului”, din Movila Miresii

Marți, 30 mai 2023, jandarmii brăilei au fost prezenți în localitatea Movila Miresii, la evenimentul desfășurat sub titlul “Caravana – Ziua Copilului”, organizat de Instituția Prefectului Județul Brăila și care a adunat sub “umbrela” sa jandarmi, polițiști, pompieri și voluntari SMURD.
Cu această ocazie, copiii prezenți la activitate au aflat mai multe informații despre principalele atribuții ale Jandarmeriei Române, precum și din ce e compusă ținuta unui jandarm dotat pentru misiunile antitero și, respectiv, restabilirea ordinii publice. De asemenea, a atras multe priviri și obiective foto și uniforma Gărzii de Onoare.

Câinii de serviciu Fedor și Lord, alături de conductorii lor, au primit aplauzele celor prezenți, după ce au executat exerciții demonstrative de prindere și de disciplină.

“Finalul a fost marcat de un exercițiu demonstrativ de autoapărare și arte marțiale filipineze executate de colegi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila și Inspectoratului de Poliție Județean Brăila!

Caravana dedicată Zilei Copilului va sosi mâine, 31 mai, începând cu ora 10:00, în orașul Însurăței! Vom fi în zona parcului din localitate. Vă așteptăm în număr cât mai mare!”, au ținut să precizeze reprezentanții IJJ Brăila.

Sursă foto: IJJ Brăila