Zilele Comunei Șuțești, un adevărat regal de muzică, dans și foc de artificii

Duminică, 21 mai 2023, în comuna Șuțești va fi mare sărbătoare, locuitorii acestei comune având parte de un spectacol deosebit, desfășurat sub titlul “Zilele Comunei Șuțești”, menit să marcheze ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena. Spectacolul este organizat de Primăria Comunei Șuțești (primar Costică Dobre) și Consiliul Local Șuțești.
Vor urca pe scenă Connect–R, Ciro de Luca & Nadia Drăgan, Adriana Antoni, Claudia și Ana Chițanu, Gore Belanchi, Florinel Caraivan, Taraful din Șuțești, Formațiile Nelu Fărămiță și Mădălin Dulă, Ansamblul Hora – oraș Ianca, Ansamblul Romnorri – Dansuri rromani și mulți alții ce vor încânta cu dans și muzică vocală dar și instrumentală, pe cei prezenți la spectacol.
“La invitația domnului primar Costică Dobre voi reveni cu drag la Șutești în mijlocul copiilor iubitori de folclor, a tarafului tradițional de la sat, a formațiilor minunate, dar mai ales alături de artiștii deosebiți invitați.”, ne-a declarat Gabriela Popa care, împreună cu Gică Teiș, va prezenta acest spectacol de muzică și dans.
Așadar, duminică, 21 mai, de la ora 14:00, la stadionul din localitate, va fi o mare petrecere ce se va încheia cu un foc de artificii special oferit de organizatori celor prezenți!