“Seară de folk”, o întâlnire de suflet cu iubitorii acestui gen muzical

Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Municipiului Brăila invită iubitorii de muzică folk, în acorduri de chitară, în data de 8 aprilie 2023, începând cu ora 16:00, la evenimentul cultural artistic “Seară de folk”, o întâlnire de suflet cu iubitorii acestui gen muzical.
Și de această dată, organizatorii își propun o ediție specială, pentru cei prezenți, prin recitalul susținut de inegalabilii Adrian Bezna și Ovidiu Mihăilescu, personalităţi distincte ale muzicii folk, cu un palmares bogat, artiști apreciați, de o sensibilitate aparte, ce ne vor încânta cu piese despre amintiri, iubiri și speranțe, piese precum “Cântec în amurg”, “Acești ochi”, “Ce frumoasă ești” sau “Stare de fapt”, cu aranjamente orchestrale deosebite, ce vor îndemna cu siguranță iubitorii muzicii folk să le fredoneze.
Regalul de muzica folk de sâmbătă, 8 aprilie 2023, se va desfășura în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și va fi transmis live, pe pagina de facebook Centrul.de.Creatie.Braila.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Rezervările se fac la numărul de telefon 0239/614710 sau la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Braila, Piața Traian, nr. 2.