Concursul naţional de muzică uşoară pentru copii “Armoniile Dunării” și-a desemnat câștigătorii | Marele Premiu şi Trofeul au fost câştigate de Alexandra-Ioana Damian din Tecuci

La ediția din acest an, a concursului “Armoniile Dunării” Brăila, au fost premiaţi 30 dintre concurenţii selectaţi pentru faza finală, Marele Premiu şi Trofeul fiind câştigate de Alexandra-Ioana Damian din Tecuci.
Cea de-a XIII-a ediţie a Concursului naţional de muzică uşoară pentru copii “Armoniile Dunării” Brăila, desfăşurată pe 17 martie 2023, la Casa Tineretului, a pus în valoare calităţile vocale şi talentul a 65 de concurenţi împărţiţi pe grupe de vârstă şi proveniţi din: Alba-Iulia, Bacău, Bălţi (rep. Moldova), Bârlad, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cernavodă, Craiova, Focşani, Galaţi, Moreni, Slobozia, Tecuci, Vaslui.
Marele Premiu şi Trofeul Concursului au fost câştigate de către Damian Alexandra-Ioana, în vârstă de 16 ani, din Tecuci, elevă a Şcolii de canto “Soul Music Art” Bârlad.

Palmaresul acestei ediţii este:
• Grupa 7-9 ani:
Premiul I: Luca Sofia Maria – Bârlad; Premiul II: Arion Elisa Maria – Tecuci, judeţul Galaţi; Premiul III: Stupu Rebeca Maria – Bârlad; Menţiune: Nadane Miruna Andreea – Galaţi; Premiul special: Breahnă Anastasia – Galaţi;

• Grupa 10-12 ani:
Premiul I: Mardale Gabriel Marian – Slobozia; Premiul II: Popoacă Alex Gabriel – Brăila; Premiul III: Avram Lorena Maria – Galaţi; Menţiuni: Anton Antonia – Brăila; Silion Teodora Mălina – Bârlad; Bunea Antonia Cătălina – Brăila; Premii speciale: Gori Iris Veronica – Galaţi; Baicu Lucia Maria – Craiova; Sfâcă Bianca Elisabet – Bacău;

• Grupa 13-15 ani:
Premiul I: Preda Alexandru Cristian – Focşani; Premiul II: Ştefan Amalia Andreea – Brăila; Premiul III: Ciobanu Ana-Maria Ştefania – Bârlad; Menţiuni: Stoian Robert Iulian – Brăila; Popa Diana – Brăila; Chiriac Ingrid – Brăila; Premii speciale: Lazăr Melissa Maria – Vaslui; Sălcudean Alexandra – Alba Iulia; Ţocu Maria – Galaţi;

• Grupa 16-18 ani: Marele Premiu – Damian Alexandra Ioana – Tecuci; Premiul I: Gheorghe Amalia Cristina – Slobozia; Premiul II: Ionescu Iulia Bianca – Slobozia; Premiul III: Dumitriu Teodora – Bârlad; Menţiuni: Dinu Sara Elena – Buzău; Tîrîlă Alexia – Brăila; Premiul special: Nichifor Andra Petrica – Brăila.

De asemenea, s-au oferit diplome de participare şi pentru ceilalţi competitori prezenţi în finală, precum şi certificate de apreciere pentru profesori şi instituţiile reprezentate.
Juriul a fost compus din personalităţi marcante ale muzicii uşoare româneşti şi profesori de specialitate: preşedinte – Adrian Ordean (compozitor, interpret), Dragoş Gheorghiu (profesor de canto, director al unei şcoli de specialitate), Alexandra Crăescu (solist vocal), Ana-Maria Baciu şi Gabriela Vizuroiu (experte canto muzică uşoară).
După concurs, numerosul public prezent a urmărit un spectacol muzical oferit de solista Alexandra Crăescu, de câştigătoarea ediţiei anterioare a concursului – Ghiduruş Andrada (Slobozia) şi de absolvente ale Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Vespasian Lungu” Brăila (clasele expert Gabriela Vizuroiu şi expert Ana-Maria Baciu): Maya Albu, Maria Giurgiu, Andrada Panţîru.

Rezultatele concursului, precum şi fotografii ale tuturor concurenţilor şi invitatelor din recitaluri se regăsesc pe www.vespasianlungu.ro.
Organizatori au fost: Consiliul Judeţean Brăila, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila şi al Primăriei Municipiului Brăila.
Felicitări tuturor participanţilor!