Accidente rutiere, infracțiuni și contravenții, depistate prin monitorizarea video a municipiului de către polițiștii locali brăileni

În perioada 10 – 17.01.2023, Poliţia Locală Brăila a acţionat pe raza Municipiului Brăila, în conformitate cu competenţele conferite de Legea nr. 155/2010. Astfel, polițiștii locali brăileni au desfășurat, între altele, mai multe acțiuni pe linia monitorizării video a Municipiului Brăila.
În perioada analizată, poliţiştii locali care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Dispeceratului Monitorizare au surprins cu ajutorul camerelor de luat vederi 2 accidente rutiere fără victime. Conform precizărilor făcute de reprezentanții acestei instituții, a fost anunțat imediat Serviciul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brăila, pentru luarea măsurilor ce se impun.
De asemenea, au fost înaintate către I.P.J. Brăila – Poliția Municipiului Brăila – Biroul Investigații Criminale și Biroul Rutier, imaginile stocate şi prelucrate în cazul a 4 investigaţii privind comiterea unor infracţiuni și contravenții pe raza Municipiului Brăila.
Totodată, polițiștii locali brăileni au desfășurat acțiuni și pe linia monitorizării video a unităților de învățământ de pe raza municipiului, au mai precizat reprezentanții Poliției Locale Brăila, subliniind, în același timp, faptul că în perioada analizată nu au fost înregistrate evenimente deosebite și nici nu au fost probleme în exploatarea tehnicii video.
De asemenea, în baza “Planului Unic de măsuri”, elaborat la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zonele adiacente unităţilor de învăţământ, poliţiştii locali au patrulat în zonele şcolilor repartizate asigurând un climat de ordine şi siguranţă publică.
Odată cu începerea noului an şcolar, poliţiştii locali rutieri fluidizează zilnic traficul auto în zona unităţilor de învăţământ: Liceul “Gh.M.Murgoci”, Liceul “N.Bălcescu”, Şcoala Generală nr. 7 “Ion Creangă”, Şcoala Generală nr. 2 “Fănuş Neagu”, Şcoala Gimnazială “Sf.Andrei”, Școala Generală nr. 4 “Al.I.Cuza” și Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”, atât la intrarea cât şi la ieşirea de la cursuri a elevilor.