Vernisaj al Expoziției Concursului naţional de pictură şi grafică “Vespasian Lungu”, ediţia a XXVII-a

Joi, 8 Decembrie 2022, începând cu ora 15:00, în foaierul Casei Tineretului din Municipiul Brăila va avea loc vernisajul expoziţiei Concursului naţional de pictură şi grafică “Vespasian Lungu”, ediţia a XXVII-a.
Această expoziție include lucrările premiate în cadrul Concursului naţional de pictură şi grafică organizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii brăileană, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi al Primăriei Municipiului Brăila, concursul fiind adresat elevilor şcolilor similare din ţară şi acelora organizate ca secţii în cadrul centrelor culturale judeţene.
În urma jurizării, realizate pe 15 Noiembrie 2022, s-au acordat Marele Premiu precum şi diferite premii, menţiuni şi menţiuni speciale pe cele trei secţiuni ale concursului – Seniori Pictură, Seniori Grafică şi Juniori.
La vernisaj, susțin organizatorii acestui eveniment cultural, vor fi prezenţi membri ai juriului, reprezentanţi ai autorităţilor locale, concurenţi (ne)premiaţi, elevi şi profesori de specialitate.
Intrarea la vernisaj este liberă.