Senatorul Rotaru: „Este pentru prima dată când Guvernul intervine pentru a garanta împrumuturile tinerilor” | Ajutor pentru familii tinere și sprijin pentru studenți prin programele „Family Start” și „Student Invest”

Credite de 15.000 de euro pentru tinere familii și de 10.000 de euro pentru studenți cu garanția statului și dobândă subvenționată, a anunțat astăzi senatorul Ion Rotaru, președintele Organizației Județene PSD Brăila, în cadrul unui comunicat de presă de astăzi.
Politicianul social – democrat a ținut să sublinieze faptul că prin lansarea programelor „Family Start” și „Student Invest”, PSD a îndeplinit toate promisiunile din programul „Sprijin pentru România”.
Cele două programe le acordă tinerilor la început de drum un sprijin financiar în scopul finalizării studiilor sau a întemeierii unei familii, în România.
„Este pentru prima dată când Guvernul intervine pentru a garanta împrumuturile tinerilor. Până acum, mulți tineri nu puteau accesa credite din cauza salariilor mici sau a faptului că nu aveau bunuri care să constituie o garanție pentru bancă.
Astfel prin programul «Family Start» tinerii pot obține un credit în valoare de maxim 75.000 de lei, garantat de către stat în proporție de 80% și cu dobândă subvenționată. Suma poate fi rambursată în cel mult 10 ani, cu o perioadă de grație de maxim 5 ani. Banii pot fi folosiți pentru plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, after-school, achiziția de autoturisme noi pentru familie, cu 7 locuri, taxe de studii sau activități extrașcolare pentru copii, plata chiriei la locuință, avansul pentru achiziția unei locuințe, cheltuieli legate de cununia religioasă sau civilă, etc. Beneficiarii eligibili sunt persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani și 45 de ani neîmpliniți, care își întemeiază o familie și care au venituri nete de până la 7.500 lei pe familie/lună.”
, a mai precizat senatorul Ion Rotaru.
Președintele Organizației Județene PSD Brăila a mai spus, tot în cadrul aceluiași comunicat, că prin programul „Student Invest”, tinerii pot obține un credit de maxim 50.000 lei, garantat de către stat în proporție de 80% și cu dobânda subvenționată, iar banii pot fi rambursați în maxim 10 ani, cu o perioadă de grație de maxim 5 ani.
Senatorul brăilean a mai precizat că banii „pot fi folosiți pentru taxe de studii (inclusiv licență masterat, doctorat), publicarea unor cărți sau studii de specialitate, cheltuieli legate de cazarea în căminele studențești. Beneficiarii eligibili sunt persoane fizice cu vârsta între 18 ani și 31 de ani neîmpliniți, care sunt cuprinși în sistemul de învățământ superior autorizat de către Ministerul Educației Naționale”.