Negocieri ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector ”Sănătate. Activități sanitar-veterinare”

Marți, 1 noiembrie 2022, la Ministerul Sănătății, a avut loc prima ședință de negociere a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector ”Sănătate. Activități sanitar-veterinare”, prezidată de domnul profesor doctor Alexandru Rafila – Ministrul Sănătății.
Conform unui Comunicat de presă, făcut public în data de 1 noiembrie 2022, al Federației SANITAS: „Reprezentanții Federației SANITAS au insistat pe păstrarea Contractului Colectiv de Muncă actual ca bază de negociere, urmând să îl completăm/adaptăm cu prevederile legislative care au fost adoptate în cei trei ani de valabilitate a contractului, prevederi favorabile salariaților.”
De asemenea, tot în același comunicat se mai specifică faptul că membrii federației au apreciat deschiderea la discuții și negocieri a reprezentanților Ministerului Sănătății privind Contractul Colectiv de Muncă: „Apreciem deschiderea reprezentanților Ministerului Sănătății de a negocia un Contract Colectiv adaptat nevoilor angajaților din sistem și ne exprimăm speranța în ceea ce privește înțelegerea nevoii de a încheia acest contract în cel mai scurt timp.”
Sursă foto: Fb. Federatia Sanitas din Romania