Final de lună, plin de evenimente pentru jandarmii brăileni

Jandarmii brăileni vor asigura măsuri de ordine publică la diverse manifestări sportive, artistice-culturale și religioase care se vor desfășura în spațiul public în perioada 21 – 26 octombrie 2022.
Începând de vineri și până duminică inclusiv, efective din cadrul Jandarmeriei Brăila se vor afla în Parcul Monument, pentru siguranța celor care aleg să participe la spectacolele dedicate „Festivalului Toamnei”.
În cursul zilei de sâmbătă, vor avea loc două meciuri de fotbal, dintre care unul se va disputa între echipele „Dacia Unirea Brăila” și „Unirea Braniștea” pe Stadionul Municipal Brăila, iar celălalt între echipele „Viitorul Ianca” și „Metalul Buzău”, pe stadionul din localitatea Plopu. Jandarmii se vor afla în proximitatea locurilor de desfășurare a competițiilor sportive, pentru siguranța spectatorilor.
În perioada 25 – 27 octombrie 2022, se vor desfășura mai multe manifestări religioase, cum ar fi hramurile bisericilor „Sfântul Dimitrie” și „Sfântul Dimitrie cel Nou” din municipiu, și sfințirea lăcașului de cult ortodox din localitatea brăileană Silistraru.
„Colegii noștri se vor afla în zona bisericilor, pentru sprijinul și îndrumarea credincioșilor care vor participa la activități. Marți, 25 octombrie 2022, sărbătorim Ziua Armatei Române alături de colegii militari. Efective ale Jandarmeriei Brăila vor fi alături de brăilenii care vor fi prezenți la manifestările de celebrare organizate de Garnizoana Brăila.”, au precizat reprezentanții IJJ Brăila.