Ce se întâmplă în culisele unui spectacol, ce probleme au actorii sau regizorul, află vizionând comedia „Minunații Orinoco”, duminică, la Teatrul „Maria Filotti”!

Teatrul „Maria Filotti” invită brăilenii duminică, 16 octombrie 2022, începând cu ora 18:00, la Sala Mare, la comedia „Minunații Orinoco”, ce aparține dramaturgului Mimi Brănescu.
Acțiunea piesei se concentrează, într-o manieră comică, în jurul aventurilor și întâmplărilor neobișnuite din timpul repetițiilor unui spectacol de teatru.
„E o întâmplare de la teatru. Ce se întâmplă, în opinia mea, când se întâlnesc două viziuni diferite despre ce înseamnă teatrul. E o poveste pe care mi-am imaginat-o.
În istoria României există o perioadă între 1.000 și 1.300 în care nu prea se știe ce s-a întâmplat. Și ca să scap de vocile critice m-am gândit să mă joc un pic cu perioada aceea. Și într-un mod trăznit, în felul meu de a vedea lucrurile, mi-am imaginat o primă întâlnire între cumani și pecenegi, iar în urma acelei întâlniri a rezultat primul român”, a precizat autorul și regizorul piesei „Minunații Orinoco”, Mimi Brănescu.
Din distribuție fac parte (în ordinea intrării în scenă):
· Vlad Volf – autorul;
· Silviu Debu – povestitorul;
· Narcisa Novac – Amanta Directorului;
· Alin Florea – Regele Cuman;
· Nicholas Cațianis – Ilstidih;
· Adelin Ilie – Steke;
· Blanca Doba – Olaluta;
· Ramona Gîngă – Alavathrig;
· Valentin Terente – Eunucul;
· Monica Ivașcu – Doică;
· Ionel Spălatu – mașinistul.
Asistent regie: Narcisa Novac
Decor și costume: Adela Pârvu
Limita de vârstă: 16 ani
Biletele pot fi procurate de la Agenția de bilete a teatrului sau de pe Blt.ro: www.blt.ro/minunatii-orinoco.html