Prima ediție a Festivalului-concurs “Joc și cântec”, un succes total!

Astăzi, 8 septembrie 2022, în Grădina Mare din municipiu, începând cu ora 16:30, s-a desfășurat prima ediție a Festivalului-concurs “Joc și cântec”!, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, manager Petronela-Alina Sulicu, împreună cu Consiliul Județean Brăila și Primăria Municipiului Brăila.
În urma preselecției, au fost admise în acest concurs șase ansambluri folclorice locale: Ansamblul folcloric “Vulturașul” (Mircea Vodă), Ansamblul de cântec și jocuri populare “Dunărenii” (Chiscani), Ansamblul folcloric “Hora Măxinenilor” (Măxineni), Ansamblul folcloric “Mușețeanca” (Însurăței), Ansamblul “Flori de Bărăgan” (Dudești) și Ansamblul Folcloric “Mugurașul” (Palatul Copiilor Brăila).
Acest festival, susțin organizatorii, este destinat dansatorilor amatori (ansambluri și formații de dansuri populare) din zona etnografică a județului Brăila.
Prin aceste eveniment organizatorii și-au propus cunoașterea, promovarea, conservarea și valorificarea tezaurului etnografic autentic brăilean și introducerea acestuia în circuitul național al creațiilor artistice ale genului.