Cod galben pentru județele Brăila, Galați și Tulcea!

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o avertizare meteorologică de cod galben pentru mai multe județe din țară, între acestea fiind și județele Brăila, Galați și Tulcea.
Intervalul de valabilitate al avertizării meteorologice este 22 august 2022, ora 10:30 – 23 august 2022, ora 22:00.
Conform sursei citate, fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ.
„În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și la munte, cea mai mare parte a Moldovei și local în Crișana și Banat. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.”, au mai precizat reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.
În plus, aceștia au mai menționat faptul că în regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat.