Ce trebuie să știi înainte de a călători în Grecia!

A început sezonul călătoriilor în lumea întreagă, când romănii iau cu asalt numeroase zone turistice, în special cele destinate unui sejur deosebit pe timpul verii.
Unele dintre punctele de reper le reprezintă și numeroasele stațiuni turistice din Republica Elenă. Înainte însă de a porni la drum, viitorii turiști trebuie să fie la current cu noutățile privind condițiile de călătorie în această țară.
Astfel, la ora actuală, intrarea pe teritoriul Greciei NU este condiționată de prezentarea unui certificat valabil de vaccinare sau de recuperare după COVID-19 ori, sau de rezultatul negativ al unui test PCR sau test rapid antigen, informează reprezentanții Ambasadei României în Republica Elenă într-un mesaj public din data de 17 mai 2022.
Conform sursei amintite, accesul este liber în spațiile interioare din Grecia, însă rămâne obligatorie purtarea măștii de protecție atât în spațiile interioare cât și în mijloacele de transport în comun, inclusiv în aeronave, trenuri și ambarcațiuni maritime (feribot).
Sunt exceptați de la această prevedere copiii cu vârsta de până la 4 ani împliniți, cât și persoanele care au probleme respiratorii.
De asemenea, reprezentanții Ambasadei României în Republica Elenă fac și câteva recomandări ce ar trebui luate în calcul înainte de a porni la drum:
• respectarea normelor privind purtarea măștii de protecție și a distanței între persoane;
• utilizarea tuturor punctelor de intrare în Grecia;
• respectarea măsurilor comunicate de către autoritățile elene, inclusiv în cazul unei eventuale diagnosticări cu COVID-19 pe perioada vacanței în Grecia;
• în cazul în care este necesară asistența consulară, cetățenii români pot apela la Ambasada României în Republica Elenă sau la Consulatul General al României la Salonic, inclusiv prin apelarea numărului de urgență, dacă situația o impune.