Monthly Archives: December 2021

Află care este programul de lucru la sfârșit, și început de an, al Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila!

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Municipiul Brăila va funcționa cu program diferit în ultima zi a anului acesta.Referitor la acest subiect, reprezentanții acestei instituții brăilene au specificat public date despre programul de funcționare în ziua de 31 decembrie 2021 cât și despre acela din primele zile ale noului an.„Vineri, 31 decembrie 2021, programul Bibliotecii va fi 8:00 – 16:00, iar

Read more

Expoziţia „Crizantema de Aur”, din cadrul proiectului caritabil „Art by Fuego”, își așteaptă vizitatorii

Consiliul Județean Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila şi Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, au organizat în data de 14 decembrie 2021, dublu spectacol de colinde intitulat „Se-ntorc colindele acasă!”.Dublul concert de colinde a fost susţinut de Paul Surugiu – Fuego în data de 14 decembrie 2021 ora 16:00, respectiv ora 18:00 în incinta Casei Tineretului

Read more

HC Dunărea Brăila a revenit în sală pentru antrenamente

Fetele de la HC Dunărea Brăila și-au încheiat minivacanța de sfârșit de an, susțin public reprezentanții clubului.„Minivacanța s-a încheiat iar echipa a revenit în sală pentru antrenamente. Fetele spun că sunt cu bateriile încărcate și promit o revenire spectaculoasă.”, a specificat sursa citată anterior.În plus, reprezentanții echipei brăilene de handbal au mai precizat că Etapa a XI–a urmează a fi

Read more