Societatea civilă cere solidaritate cu Afganistan!

Peste 390 de organizaţii neguvernamentale își exprimă solidaritatea cu societatea afgană și fac apel la instituțiile publice din România să contribuie la gestionarea crizei umanitare din Afganistan.
Scopul acestui apel de solidaritate, iniţiat de Coaliţia pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor (CDMiR), este de a atrage atenția asupra situației disperate din Afganistan la care asistăm astăzi și care șochează întreaga lume – un moment în care acțiunile noastre au și mai mare însemnătate.
Semnatarii acestui demers s-au unit într-o voce pentru a cere protecție și sprijin pentru cetățenii afgani, mai ales femeile şi persoanele vulnerabile, care acum sunt expuse mai mult ca niciodată, pentru asigurarea libertății presei și a siguranței activiștilor și lucrătorilor sociali a căror viață este în pericol. Este de așteptat ca, în urma colapsului guvernului afgan și preluării puterii de către forțele talibane, situația drepturilor fundamentale ale omului din Afganistan să devină una critică. Reprimarea sângeroasă a opozanților este deja o marcă a regimului taliban.
Femeile și fetele de toate vârstele riscă din nou să fie excluse din societate, transformate în anexe ale bărbaților, victime ale violenței și limitării drepturilor. Toți afganii care în acești ani au muncit și au luptat pentru construirea unei democrații liberale în țara lor sunt acum posibile ținte ale represiunii. Se numără aici și cei care au colaborat cu forțele internaționale, inclusiv cu Armata Română.
Solidaritate pentru Afganistan! – O ocazie să învățăm din trecut pentru a aborda mai bine prezentul și pentru a ne imagina viitor bazat pe solidaritate și respect.
Citiți apelul de solidaritate, iniţiat de Coaliţia pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor (CDMiR):

Solidaritate cu Afganistan

Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților (CDMiR), platformă a organizațiilor non-guvernamentale cu activitate în domeniul migrației, drepturilor omului și politicilor publice, care promovează integrarea armonioasă a migranților în societatea românească, își exprimă solidaritatea cu societatea afgană și face apel la instituțiile publice din România să contribuie la gestionarea crizei umanitare din Afganistan.
Scopul acestui apel de solidaritate este de a atrage atenția asupra situației disperate din Afganistan la care asistăm astăzi și care șochează întreaga lume - un moment în care acțiunile noastre au și mai mare însemnătate.
CDMiR salută inițiativa statului român de a se alătura declaraţiei comune, susţinută de 60 de ţări, prin care se solicită ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită să plece, iar aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, în contextul revenirii accelerate la putere a talibanilor.
Ne așteptăm ca, în urma colapsului guvernului afgan și preluării puterii de către forțele talibane, situația drepturilor fundamentale ale omului din Afganistan să devină una critică. Reprimarea sângeroasă a opozanților este deja o marcă a regimului taliban. Femeile și fetele de toate vârstele riscă din nou să fie excluse din societate, transformate în anexe ale bărbaților, victime ale violenței și limitării drepturilor. Toți afganii care în acești ani au muncit și au luptat pentru construirea unei democrații liberale în țara lor sunt acum posibile ținte ale represiunii. Se numără aici și cei care au colaborat cu forțele internaționale, inclusiv cu Armata Română.
În acest context, CDMiR face apel la Statul român să ia măsuri urgente în trei direcții:
• Susținerea cetățenilor afgani care au sprijinit operațiunile Armatei Române în Afganistan. Traducători sau personal suport, aceștia sunt acum expuși unei represiuni
sângeroase. Solicităm Guvernului și Parlamentului să introducă în procedură de urgență legislație care să permită acordarea rapidă a protecţiei în România pentru aceste persoane și familiile lor. Solicităm instituțiilor publice competente să faciliteze plecarea lor din Afganistan și ajungerea în siguranță în România. De asemenea, solicităm autorităţilor să îi aibă în vedere pe toţi afganii implicaţi în acţiuni de menţinere a păcii, şi ei fiind expuşi unui risc major de persecuţie politică.
• Menţinerea suspendării măsurilor de returnare în Afganistan. Este neîndoielnic că Afganistan nu mai este o țară sigură, dacă a fost vreodată. Este în mijlocul unui nou și sângeros război civil. Apreciem că returnarea migranților înapoi în Afganistan ar constitui o primejdie la adresa vieţii lor, aceştia fiind expuşi la risc de tortură şi alte represalii, inclusiv execuţie. Subliniem riscurile deosebite la care sunt expuşi femeile şi copiii afgani, precum şi categoriile vulnerabile, precum persoanele cu dizabilităţi, membrii comunității LGBT+. Această măsură a fost recomandată și de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați.
• Protecţia afganilor care cer azil pe teritoriul României, cu măsuri speciale pentru femei, copii și persoane vulnerabile. Relatările internaționale vorbesc de un nou exod al populației din Afganistan, din calea ofensivei talibane. Agenţia ONU pentru Refugiaţi estimează că în jur de 300.000 de persoane au fugit din calea violenţelor, iar numărul este în creștere. O bună parte din ei se vor îndrepta către Europa. Țara noastră are obligații legale și morale să se asigure că acestor persoane le sunt respectate toate garanţiile necesare unei proceduri de azil juste şi echitabile, inclusiv demnitatea personală. 
În acest sens, trebuie să ne pregătim prin creșterea capacității de răspuns și a resurselor alocate sistemului de azil şi de integrare a beneficiarilor de protecție internațională. Nu în ultimul rând, solicităm autorităţilor române să aibă în vedere situaţia deosebită a afganilor aflaţi pe teritoriul României care solicită reunificarea sau reîntregirea familiei cu membri de familie aflaţi în Afganistan. Stă în puterea noastră să expunem și să documentăm, să dăm voce celor vulnerabili și expuși abuzurilor și persecuțiilor regimului taliban și să fim uniți împotriva terorii și presiunilor din Afganistan.
Este de datoria noastră, a societății civile, de a trage la răspundere și de a cere liderilor politici să facă dreptate și să intervină cu măsuri astfel încât drepturile omului să fie protejate și respectate, iar cei care au nevoie de sprijin și asistență umanitară să primească tot ajutorul necesar.
Organizațiile membre ale Coaliției pentru Drepturile Migranților și Refugiaților au o activitate diversă, de la servicii directe acordate migranților la cercetare și monitorizare a serviciilor publice. Împreună, lucrăm pentru ca procedurile de azil și procesul de integrare să respecte în egală măsură drepturile fundamentale ale omului și preocuparea firească a cetățenilor români pentru propria bunăstare. Vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de a participa cu expertiza proprie la acest demers și vă stăm la dispoziție pentru orice alte informații.
Sperăm ca demersul nostru să fie primit cu deschidere și să contribuie la o colaborare eficientă a instituțiilor publice cu societatea civilă pentru atingerea obiectivului comun: protejarea drepturilor fundamentale ale omului.

Mai multe detalii AICI.