Ziua Porților Deschise – Ziua Marinei Române 2021, la Brăila

Sâmbătă, 14 august 2021, Portul Militar Brăila și-a deschis larg porțile, pentru a oferi posibilitatea brăilenilor să viziteze navele militare și să cunoască tehnica, echipamentele și armamentul marinarilor militari.
Cu acest prilej, în Portul Militar Brăila, câștigătorii concursului de noduri marinărești, ale căror lucrări sunt expuse publicului la Brăila Mall, până pe data de 15 august, au fost premiați de comandantul Flotilei Fluviale, contraamiral de flotilă Cornel Rogozan.

Cu ocazia aniversarii Zilei Marinei Române, pe Faleza Dunării, duminică, 15 august 2021, în prezența oficialităților locale și a numeroși brăileni, au avut loc defilări de nave militare și civile, începând cu ora 10:00. După intonarea imnului național și ridicarea marelui pavoaz, în salvele celor 21 de lovituri de tun și sub salutul aviației militare, prin fața publicului au defilat navele militare și civile „îmbrăcate” în straie de sărbătoare.

Prezent la acest eveniment, prefectul Nicușor Ciocan a declarat: „Tradiția face ca an de an să serbăm, la 15 August, Ziua Marinei Române, adică ziua celor care servesc Patria cu onoare pe întinderile de ape.
Poporul român își cinstește astfel fiii marinari care au înfruntat valurile mărilor și zbuciumul istoriei, cerând respectarea dreptului lor suveran la mare. Să nu uităm că, în Războiul pentru Independență, laolaltă cu întreaga oștire a țării, marinarii au făcut dovada bravurii și spiritului de jertfă. În Războiul de reîntregire a neamului, mobilizarea României s-a decretat chiar pe 15 august 1916, vasele de război și bateriile de la Dunăre ale Marinei Militare cinstindu-și ziua și trăgând primele focuri asupra inamicului. „Aștept de la toți marinarii noștri fapte mari și înălțătoare. Acest război pe viață și pe moarte să arate țării rolul Marinei de Război și faptele sale să rămână în veci înscrise în istoria țării. Să trăiască întregul neam românesc!”, sunt cuvintele adresate trupelor de către comandantul Marinei, contraamiralul Eustațiu Sebastian. Patriotismul și spiritul de sacrificiu i-au animat pe marinarii români și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca și în triumful Revoluției din 1989. Acești străjeri ai fruntariilor pe ape ale României la Mare și Dunărea străbună au înroșit adesea undele albastre, necontenind să apere cu sacrificiul suprem suveranitatea și independența țării, purtând cu cinste la catarg Tricolorul României.
Această minunată zi este ocazia de a-i cinsti pe aceia care și-au legat destinul de nebănuitul întins al apelor, făcând punți cu civilizațiile mapamondului. Îi serbăm astăzi, deopotrivă, pe marinarii militari, pe marinarii Flotei Comerciale, pe proiectanții și constructorii de nave, personalul de exploatare din porturile fluviale și maritime. Tuturor acestora le urăm ca Dumnezeu și Fecioara Maria, protectoarea marinarilor, să-i ocrotească pretutindeni! BUN CART ÎNAINTE!”

Manifestările prilejuite de Ziua de 15 august se încheie la ora 20:30, cu retragerea cu torțe, purtate de marinarii Flotilei Fluviale, pe traseul Calea Călărașilor – Bariera Călărași – Ansamblul comemorativ Viziru (Ciocârlia).
Oficializată ca onomastică a marinarilor români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare, Ziua Marinei Române şi-a certificat pe deplin, mai bine de un secol, caracterul autentic de festival al mării şi al spiritualităţii marinăreşti.