Arhiepiscopul Dunării de jos, Casian: „Haideți cu toții în grădina Maicii Domnului, dar să o căutăm pe Maica Domnului, nu numai grădina ei!”

Românii creștin-ortodocși au început postul Sfintei Mării, sau postul Sântmăriei, acesta fiind unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox.
Postul are o durată de două săptămâni (1 august – 15 august) și are loc înaintea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, cinstită în fiecare an la dată fixă, 15 august.
Postul Sfintei Mării este urmat încă din secolul V, având la început doar o durată de o zi, în Antiohia, sau de 8 zile în Ierusalim, durata actuală de 2 săptămâni fiind însă stabilită abia din anul 1166, în cadrul sinodului local din Constantinopol, condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis.
Cu o zi înantea începerii postului Sfintei Mării, Arhiepiscopul Dunării de jos, Casian Crăciun, spunea: „Când ne rugăm, sufletul ajunge direct în paradis. De mâine, ne deschide ușa raiului în grădina ei de frumuseți din România, Maica Domnului. Începe postul Sfintei Mării. Haideți cu toții în grădina Maicii Domnului, dar să o căutăm pe Maica Domnului, nu numai grădina ei!”
Tocmai de aceea, acest post are menirea de a-i pregăti pe creștin ortodocși, din punct de vedere spiritual, pentru cele două mari praznice din timpul lunii august, Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august).