Prin programul “Start-up Nation – Romania”, un vis a devenit realitate. Joi, a fost inaugurată la Brăila o nouă clinică stomatologică performantă

Profesia de medic stomatolog nu este una ușoară, mai ales atunci când intenționezi să o desfășori cu forțe proprii și în plus să mai vrei să și performezi. Un exemplu în acest sens este doctorul Bașli Roman, un medic care a devenit și antreprenor, din dorința de a-și împlini acest vis. Împlinindu-și visul, doctorul Roman a reușit, în același timp, să pună în circuitul medical brăilean o clinică stomatologică modernă cu aparatură medicală de performanță, gata să ofere brăilenilor servicii medicale de o calitate deosebită.
În demararea și realizarea acestui proiect special, tânărul medic a fost îndrumat și susținut de managerii de proiect Elena Dascălu și Alexandra Tiris, din cadrul Firmei de consultanță și management proiect – „Orior Consulting”.

Proiectul a constat, mai întâi, în amenajarea spațiului, în totalitate, și apoi în achiziția de echipamente performante în domeniul stomatologic și a fost finanțat integral din fonduri guvernamentale nerambursabile prin „Schema de ajutor de minimis”, prevăzute în Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii “Start-up Nation – Romania”, program derulat prin Direcția de Antreprenoriat și Programe pentru IMM prin AIMMAIPE.
Astfel, decizia din 2019, a Dr. Bașli Roman de a porni un business, în calitate de antreprenor, în medicină dentară, s-a materializat în acest an, 2021, prin inaugurarea unei clinici dentare, Clinica „Dinții Zâmbitori”, inițiată din dorința de a crea un concept sănătos, orientat către pacient. Acum, clinica reunește sub un singur acoperis dotările necesare pentru ca pacienții să aibă parte de un tratament rapid și eficient pentru orice problemă stomatologică. Dr. Roman deține o experiență de 14 ani în acest domeniu, 5 ani la Chișinău, în Republica Moldova, și 9 ani în România, timp în care a dovedit profesionalism și o bună practică medicală, având în acest moment un portofoliu impresionant de clienți. Medic generalist, cu multiple competențe – în special în implantologie – un domeniu care a luat amploare în ultima perioadă, Dr. Roman concluzionează ca “pentru a oferi servicii în acest domeniu nu este necesară doar experiența, ci și analiza corectă a nevoilor pacientului, estimarea la timp a problemelor precum și calitatea tratamentelor“.
În opinia sa, cheia succesului înseamnă de fapt calitate, orientare către pacientul de toate vârstele și categoriile sociale, precum și abordare personalizată.
De precizat că, investiția inițială a constat în amenajarea spațiului în totalitate, ținând cont de condițiile impuse de lege, un design interior ce imbină funcționalitatea unui cabinet medical cu o atmosferă modernă și primitoare și investiția în echipamente, realizată prin fonduri guvernamentale cu aparatură de ultimă generație specializată pentru tratamente, intervenții stomatologice, implantologie.
Proiectul are un impact local și regional, contribuind la dezvoltarea unei unități ce efectuează servicii de diagnosticare complete, tratament stomatologic, asistență stomatologică și cel mai important lucru, tehnologie de ultimă generație pentru implantologie. Serviciile medicale reprezintă, în general, servicii sensibile deoarece asistența stomatologică face parte din ramurile aproape exclusiv private.
Prin achiziția de echipamente se va dezvolta activitatea firmei, fapt ce va aduce un plus-valoare și anume:
• se va asigura o îmbunătățire a poziției pe piață ca urmare a minimizării timpilor de lucru precum și a tratamentelor care elimină durerea;
• se va consolida avantajul concurențial atât ca urmare a faptului că firma va deține în proprietate echipamente de ultimă tehnologie, performante, clienții beneficiind astfel de prețuri avantajoase precum și pentru faptul că nu mai există acea presiune pe antreprenor;
• se vor asigura premisele extinderii echipei de specialiști;
• se vor asigura condițiile extinderii pe noi piețe – turism medical.
În plus, implementarea proiectului a condus la consolidarea poziției firmei pe piața muncii locale prin crearea a 5 locuri de muncă cu normă întreagă. Precizăm că implementarea proiectului s-a efectuat în baza Contractului de finanțare nr. 5113/21.06.2019 – pe o perioadă de 2 ani.


Întrebat de ce logo-ul clinicii constă în doi dinți jucăuși, Dr. Roman a răspuns zâmbind: „doresc ca toți colaboratorii angajați să se simtă bine, să fim o familie și toți împreună să RETUȘĂM ZÂMBETE, noi să zâmbim, dar să și oferim un mediu confortabil și cald pacienților, pentru ca aceștia să revină la noi fără teamă, în condiții igienice optime.
Doresc ca să stăm la dispoziția pacienților cu întreaga dedicație profesională și umană. Să oferim tratamente optime pentru a maximiza efectul estetic și funcțional. Ne dorim ca fiecare pacient să fie tratat, așa cum v-ați fi dorit dintotdeauna, la standard de calitate și satisfacție.”
La rândul său, managerul de proiect Elena Dascălu, referindu-se la acest proiect, ce a făcut ca un vis să devină realitate, ne-a spus, amintind de o anumită etapă din traseul implementării acestuia: „Planificam proiectul și trebuia să scriem despre misiunea antreprenorului, un antreprenor cu experiență în domeniu, însă nou în calitate de antreprenor. O nouă experiență sau o nouă abordare? Răpunsul primit de la Dr. Roman a fost: Vom avea o nouă abordare a medicinei dentare. Oamenilor le este teamă să vină la dentist, multe experiențe, în trecut, neplăcute. Așadar, prioritatea este de a se simți pacientul bine. Vom avea o abordare proactivă, concentrându-ne pe educarea, chiar și în materie de nutriție și sănătate orală inclusiv, lucrând împreună pentru a controla și a preveni problemele dentare. Noi credem că sănătatea dentară ideală poate fi atinsă de oricine. Trebuie să facem totul pentru a avea grijă de pacienții noștri la cel mai înalt nivel al așteptării lor și îi asigurăm că acum avem și mijloacele pentru a reuși acest lucru.”
