De câte ori dă de greu, omul contemporan, în special românul, își întoarce privirea către trecut, refugiindu-se în el. Nu pentru că atunci a cunoscut binele, ci din lipsa unei viziuni, individuale și de masă, asupra viitorului și, mai ales, din teama și neputința, ori voința, de a se adapta la acesta.
Necunoscutul îl sperie limitându-i orizontul, nostalgia – ca reacție emoțională, înlocuie aproape instinctiv rațiunea indivizilor, colectivităților și a societății întregi (adică mersul împreună într-o logică către esența țelului comun). Întoarcerea la 180 de grade rezultă din ignoranța multora, teama și lașitatea altora, iar pentru unii din atracția comodității unor vremuri apuse. Trecut, prezent, viitor…
Cred că acesta-i sensul rațional al vectorului aducător de progres, numai în direcția asta putem afla un orizont al binelui individual și-al societății întregi.
PS: Nu e fără de folos nici gândirea religioasă și credința ân divinitate (una fără cealaltă negăsindu-și rostul, utilitatea) și nici cea mistică dacă nu depășesc sau înlocuiesc pe aceea a rațiunii logice, realiste. (Artistul trebuie să deguste din toate, până la „beție”: de la realitate la absurd, de la religie și credință, până la extatic. Căci de la nebunie până la genialitate și viceversa se află doar controlul și asumarea propriei gândiri și propriilor emoții.)
Virgil Andronescu
Stiri brailene 