Monthly Archives: September 2020

În piețele semiacoperite, majoritatea comercianților și cumpărătorilor nu poartă masca de protecție, deși legea prevede acest lucru

Subprefectul Simona Drăghincescu a sesizat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că în zonele semiacoperite din piețele brăilene și în special în Piața Mare a Municipiului Brăila majoritatea comercianților cât și a cumpărătorilor nu poartă mască de protecție.„În piețe, în zonele care sunt închise, cum este Hala Centrală spre exemplu, în principal nouăzeci la sută respectă regulile. În

Read more

Picnicul, în zone neamenajate, sancționat de jandarmi

În acest weekend, jandarmi din întreaga țară au întreprins acțiuni care au vizat în mod special protecția mediului înconjurător. Astfel, mai multe persoane au fost depistate de către jandarmi, în timp ce desfășurau activități de picnic în zone neamenajate, persoane care au parcat autoturismele în afara zonelor permise sau care deranjau liniștea publică.Precizăm că aceste fapte constituie contravenții, potrivit Legii

Read more

Ieri, a avut loc ceremonia de deschidere a exercițiului multinațional „Blonde Avalanche 20”

Ieri, 6 septembrie 2020, în facilitățile de instruire ale Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, a avut loc ceremonia de deschidere a exercițiului multinațional „Blonde Avalanche 20” la care au participat militarii Batalionului Multinațional de Geniu „Tisa”.Coform precizărilor reprezentanților Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, ceremonia a început cu primirea raportului de către comandantul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”,

Read more

Acțiuni comune ale polițiștilor și jandarmilor brăileni privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă

Polițiștii brăileni împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Braila și ai Politiei Locale Brăila au desfășurat, în perioada 28.08.2020 – 04.09.2020, acțiuni de verificare în zonele aglomerate, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, a informat subprefectul Simona Drăghincescu, în cadrul întâlnirii cu jurnaliștii brăileni, din 7.09.2020.Potrivit domniei sale, scopul vizat al acțiunilor amintite

Read more