„Dacă pâinea este hrana trupului, poezia este hrana sufletului!”. Interviu cu poeta Sibiana Mirela Antoche

Sibiana Mirela Antoche

Digitalizarea zilelor noastre a îndepărtat oamenii de cititul cărților, acest lucru ducând la o scădere semnificativă a interesului pentru universul real al literaturii. Cu toate acestea, poeții din zilele noastre continuă să țină aprinsă flacăra inspirației literare, promovându-și cărțile, atât în mediul real cât și în cel virtual. Care sunt bucuriile, care sunt tristețile acestora, putem să înțelegem mai bine, solicitându-i un interviu, poetei Sibiana Mirela Antoche, o poetă a zilelor noastre, fiind, așa cum se prezintă ea însăși, membră a Ligii Scriitorilor Români – Filiala Dobrogea, colaboratoare a Cercului Militar Brăila. Domnia sa și-a făcut debutul literar în anul 2016, cu volumul de versuri „Viața în doi”, la Editura Lucas.
Despre Sibiana Mirela Antoche se poate susține că este un scriitor cu potențial, domnia sa deținând, la ora actuală, mai multe volume de poezii publicate, volumele sale de versuri întâlnindu-se cu cititorii, pentru prima dată, în cadrul a numeroase lansări de carte, evenimente culturale deosebite, desfășurate atât în Brăila cât și în diferite orașe din țară. În speranța că v-am stârnit interesul, vă invităm să citiți interviul nostru cu această poetă brăileancă, dialog menit să vă descopere o altfel de lume, cea a poeților dăruiți pe viață culturii, o lume inedită, cu bune și cu rele.

Sorina Ivan: În primul rând, vă mulțumim pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu. Sunteți una dintre poetele brăilence care urcă, și tot urcă, pe scara tărâmului literar. Ce anume vă motivează să scrieți și ce vă inspiră cel mai mult, care sunt subiectele care vă emoționează și vă amplifică spiritul poetic?
Sibiana Mirela Antoche: Fire aplecată spre latura reală, cochetând cu matematica, chimia și fizica am găsit răgazul să-mi bucur sufletul cu strunele încântătoare ale chitării. Poezia și matematica se pot întâlni așadar, pot dezvolta corespondențe, ambele presupunând însă un nivel spiritual deosebit de elevat. De aceea e și foarte greu ca aceeași persoană să meargă pe ambele ,,căi’’. Eu am ales calea poeziei, matematica rămânând doar un crâmpei din viața mea. Formulele matematice poate le-am uitat, dar dragostea, pe care i-am împărtășit-o m-a făcut să-i acord o părticică din sufletul meu. Însă cea care a fost regină între materiile reale și mi-a dăruit pâinea cea de toate zilele a fost chimia, practicând mai bine de 35 de ani meseria de laborant chimist în cadrul Termocentralei de la Chiscani, Județul Brăila. Mi-am desăvârșit studiile în domeniul Protecției Mediului în cadrul Universității „Dunărea de Jos”, Galați.
Dragostea scrierii a venit ca un miracol în a doua jumătate a vieții mele, până atunci n-am așternut vreun vers vreodată. Am început timid, din punct de vedere al complexității tematice, dar îndrăzneț din punct de vedere al editării. Am dorit să rămână posterității toate scrierile mele, inclusiv și cele mai stângaci. Numai așa, eu și cititorii ne-am dat seama de evoluția în timp a scrierilor mele.
Consider că atunci când supapa sufletului fluieră, anunță refularea trăirilor interioare în orice mod cu putință. În cazul meu, condeiul s-a lipit de palma dreaptă, iar hârtia de condei și așa am debutat pe drumul presărat cu diamante.
Din fragedă pruncie am fost o adevărată competitoare, participând la diferite concursuri, fie ele la materiile studiate, fie în plan muzical. Contemporană cu muzica folk a anilor ’80, am obținut însemnate premii la fazele Concursului „Cântarea României”. Muzica am moștenit-o de la tatăl meu, care a predat ca instructor de mandolină și chitară în cadrul Societății Filarmonice „Lyra”, Brăila. Realizez că latura artistică nu s-a stins, chiar dacă chitara stă prăfuită într-un colț de cameră. Mă întreb cum ar fi muzica fără versuri? Ar fi ca bolta cerească fără stele, grădina fără flori, pădurea fără copaci.
M-ați întrebat ce mă înspiră cel mai mult! Dorul de fiul meu a aprins scânteia scrisului, el făcându-și cuib în celălalt capăt al lumii. Temele alese sunt variate: natură, dragoste, familie, patriotism, credință, viață, etc. Sincer, sunt zile când un anume vers îmi gâdilă urechea și-l aștern indiferent unde mă aflu, pe-un petic de hârtie. Este suficient pentru a crea o poezie, restul curge de la sine. O să zâmbiți, dar am scris versuri și la comandă, de exemplu, pentru un spectacol dedicat copiilor cu autism, unui cuplu de îndrăgostiți din Tulcea, unor evenimente culturale organizate de Cercul Militar Brăila, eu fiind colaborator al acestuia și pentru diverse spectacole organizate de Școala Populară de Arte și Meserii „Verspasian Lungu”, Brăila.

Sorina Ivan: Știm că aveți câteva cărți publicate și chiar o antologie de poezii. Ținând cont de acest factor, care este opinia domniei voastre vis-a-vis de oportunitatea scriitorilor din ziua de astăzi de a-și publica lucrările literare? Ce părere aveți de editurile de la noi din țară și modul în care sunt, sau nu, promovați autorii? Ce editură recomandați altor autori?
Sibiana Mirela Antoche: Într-adevăr, am șase volume editate, cinci dintre ele fiind tipărite la Editura Lucas, Brăila: „Viața în doi” – 2016, „Stropi de rouă” – 2017, „Buchetul de iubire” – 2018, „Anotimpuri pastelate” – 2018, „Clipe și îngeri” – 2018 și ultimul volum îl țin secret până la finalul interviului. Toate volumele au fost lansate în cadrul mai multor evenimente de lansare de carte, fie în Brăila, fie la Galați.
Am coordonat o antologie de vers clasic, „Treptele speranței”, antologie din care fac parte 40 de coautori români. Antologia a fost tipărită la Editura Lucas, Brăila, 2019 și lansată la Cercul Militar Brăila, în primăvara anului trecut.
După cum bine observați, volumele au fost tipărite la o singură tipografie din oraș, mulțumită fiind de colaborarea cu editura și de calitatea de excepție a cărților. Am recomandat editura unor colegi de condei, fapt ce s-a și concretizat, unul dintre ei tipărind un volum tehnoredactat și postfațat de mine.
Căpătând o anume experiență nu numai în materie de scris, ci și în lărgirea orizontului literar și cultural, pot concluziona că editurile sunt deschise autorilor spre a le fi publicate lucrările, dar problema arzătoare este promovarea acestora, fie în cadrul Târgurilor de Carte organizate în țară și de ce nu și peste hotare, fie în cadrul unor evenimente culturale locale sau naționale.
Pe plan local singurul mod de afirmare sunt lansările de carte organizate de înșiși creatorii de frumos. Și pentru că am adus vorba de edituri, dintre volumele ce le-am primit în dar de la colegii din Brăila pot face o recomandare, cu toate că eu, personal nu am editat încă la această editură. Este vorba de „Asociația Prieteniei” din Iași, la cârma acesteia aflându-se un om inimos, în persoana doamnei Rodica Rodean a căror volume editate de dânsa la editura PIM sunt de o calitate incontestabilă.

This slideshow requires JavaScript.

Sorina Ivan: Sunt autoritățile locale suficient de implicate în actul cultural, la nivelul Brăilei, sau cum considerați dvs. că ar trebui să fie implicarea acestora? Dar la nivel național, este suficient efortul forurilor culturale? Dacă ați fi factor decizional în domeniul culturii, ce credeți că ar trebui făcut din punctul dvs. de vedere?
Sibiana Mirela Antoche: La câte evenimente culturale am participat, mi-am putut forma propria opinie despre implicarea autorităților locale în actul cultural la nivelul municipiului Brăila. Întotdeauna este loc de mai bine! Diversitatea evenimentelor, calitatea acestora și periodicitatea pot transforma Brăila într-un oraș în care muzica, teatrul, pictura, evenimentele literare pot oferi un loc special pe harta culturală a țării. Dacă aș fi factor decizional, aș promova nu numai pătura culturală, deja cunoscută a Brăilei, ci aș căuta prin toate mijloacele să găsesc talente nedescoperite, dar care merită să fie puse în valoare. I-aș ajuta, găsindu-le un spațiu unde să-și promoveze operele și aici vă pot da un exemplu: în cadrul lansării antilogiei am organizat patru expoziții, două de pictură, una de sculptură și alta de caricatură. O doamnă trecută de prima tinerețe și-a putut expune picturile, pentru prima dată, publicului larg. Nu vreți să știți câtă bucurie i-am citit pe chip, câte lacrimi a înnodat în batistă. Ca dânsa sunt mulți brăileni dornici de afirmare, dar uitați în umbra timpului. Cred că la nivel național, lucrurile stau la fel!

Sorina Ivan: Știm că participați la numeroase concursuri literare și aveți numeroase poezii publicate în diverse reviste literare. Este mult, este puțin, sau aveți alte țeluri legat de literatură?
Sibiana Mirela Antoche: În viață nu știi unde te duce valul, dar considerându-mă un om care-și urmează visele, prin participarea versurilor mele în cadrul mai multor concursuri literare, mi-am putut cunoaște treapta pe care mă situez, nu mai sus, nu mai jos, ci acolo unde-mi este locul. Sunt o fire exigentă, neștiind dacă lucrul acesta mi-a oferit confort sau disconfort în urcușul meu, așa cum spuneați la începutul interviului. Sunt într-o continuă concurență cu mine, perfecționarea versului considerându-l atins după o muncă asiduuă, nebazându-mă numai pe talent și har dumnezeiesc. Despre țelurile legate de literatură, cred că vor veni la momentul oportun. Îmi cunosc puterea de muncă, conștientizez faptul că drumul este lung și anevoios. În viață nu m-am bazat pe noroc, ci pe ceea ce-am clădit cu trudă și sudoare. Acestea au fost piatră de temelie și durabilitate. Versul clasic, vers ce-l îmbrățișez ca pe-o comoară de suflet, și-a pierdut farmecul în zilele noastre. Încerc din mers să trec la versul modern, lucrând în prezent la un volum de vers liber ce mi-l doresc editat până la finele acestui an. Îmi place să-mi tehnoredactez singură volumele, acest lucru răpindu-mi din timpul de scris, dar satisfacția e maximă când volumul îl strâng la piept ca pe propriul meu copil. Odată cu primul volum editat am dat de gustul provocării și-al patinajului fără frontiere, al imaginației și-al jocului dezinvolt al înțelepciunii. Scrisul mi-a adus satisfacții, dar și-un căuș de lacrimi, mi-a deschis noi orizonturi, mi-a lărgit paleta de prieteni. Vârful peniței și-al minții îmi șlefuiesc versurile cu o reală dibăcie. Întrebându-mă ce alte țeluri am legate de literatură, acestea se coc în cuptorul încins al creației, roadele adunate îmi dau idei și putere să merg mai departe, să visez cu ochii deschiși până dincolo de stele. În general, ceea ce-mi propun duc la bun sfârșit. Într-adevăr am un vis, acela de a organiza un spectacol (la început caritabil) de muzică și poezie, împreună cu Formația „Antic”, formație de muzică folk, pe scena mare a Teatrului „Maria Filotti”. E doar un vis și nimic mai mult! Timpul va decide dacă merit sau nu acest privilegiu!

Sorina Ivan: Ce părere aveți de modul de organizare al competițiilor literare locale sau naționale?
Sibiana Mirela Antoche: Participantă la mai multe concursuri literare mi-am putut forma o idee despre modul de organizare al competițiilor literare. Pe plan local, am participat la un singur concurs literar, acesta fiind Festivalul-Concurs „Balcaniada 11”, concurs organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, Brăila, fiind și ultima ediție în anul 2017. În fiecare toamnă merg cu plăcere la Gala Laureaților Festivalului-Concurs „Întâlnirea epigramiștilor”, eveniment desfășurat în sala Avantgarde a Teatrului „Maria Filotti”, Brăila. În privința concursurilor literare, Brăila nu se situează pe un loc fruntaș, lucru ce personal nu mă bucură deloc. La festivalurile-concurs desfășurate în țară, lucrurile stau cu totul altfel. Pregătirea concursului, seriozitatea juriului, premierea concurenților în cadru festiv sunt lucruri muncite și făcute de oameni inimoși și dăruiți semenilor lor și culturii românești. Particip cu drag la fiecare competiție literară și nu pot ascunde că nu-mi doresc un loc pe podium. Nu este greu să ajungi pe înaltele creste, greu este să te menții, pentru că dacă până ai urcat ai fost motivat, când ai atins piscul motivația a dispărut și-n locul ei a apărut rutina, ceea ce nu-i deloc benefică drumului ales. Am încredere că nu-mi dezmint ambiția și voi lupta cu toate armele din dotare: condei, cerneală, hârtie, inspirație și multe ore consumate.

Sorina Ivan: Ce părere aveți despre tinerii scriitori din zilele noastre, sunt suficient de implicați sau motivați să scrie? Au, sau nu, susținere de la cei cu experiență?
Sibiana Mirela Antoche: Cititul unei cărți nu-și mai găsește loc în preocupările unui tânăr. Sunt atât de multe alte lucruri care-l fascinează, încât timpul pentru el este insuficient. Poate cei înzestrați cu arta scrisului să-și croiască un loc frumos în marea familie a literaturii române. Cunosc câțiva tineri care participă sistematic la diverse concursuri literare și la care obțin rezultate frumoase. Concluzionând acest aspect, noi, cei de vârsta a doua nu ne-am pierdut speranța, flacăra creației va fi purtată mai departe de generațiile următoare. Consider, ca o părere personală, că tinerii sunt mult mai promovați ca seniorii, ei având întâietate în concursurile literare. Găsesc adeseori în condițiile de participare la majoritatea concursurilor, specificația: „Participanți cu vârsta până la 35 de ani!”. De ce seniorii sunt trecuți în rezervă când nectarul literar îl dețin însăși dumnealor? De ce n-au șanse egale cu tinerii? Eu o numesc discriminare. Înțeleg dornicia tuturor de promovare a tineretului, dar seva coaptă se află în tulpinile celor în vârstă. Există un anume egoism al seniorilor de-a nu împărtăși celor mai tineri, tainele acestei divine pasiuni și acest lucru nu este corect. Nu ne-am născut învățați niciunul dintre noi, așa că ceea ce-am acumulat de-a lungul vieții avem datoria morală să dăm mai departe. Dar acesta este un alt aspect pe care n-aș vrea să-l dezvolt în acest interviu.

Sorina Ivan: Un mesaj pentru cititorii publicației noastre, ca de la autor la cititor de poezii.
Sibiana Mirela Antoche: În încheierea interviului am o surpriză pentru dumneavoastră, considerată de mine în premieră, editarea celui de-al șaselea volum de versuri „Tangoul dragostei”, volum prefațat de scriitorul, George Vlaicu, membru în Uniunea Scriitorilor din România; editor fiind scriitorul Gheorghe Stroia, membru ARA & USE, Editura „Armonii Culturale”, Adjud, 2020. Am schimbat de data aceasta editura dintr-un motiv bine întemeiat, eu tehnoredactând anul trecut mai multe volume ale unor colegi de breazlă, iar colaborarea mea cu editorul a fost una de excepție. Dar nu numai aceasta a contribuit în decizia pe care am luat-o, ci și dorința ca volumul și versurile mele să fie promovate. Editura are un site de cultură cu același titlu, care promovează autorii fideli editurii. Un lucru îmbucurător și în același timp lăudabil. Volumul l-am dedicat tuturor brăilenilor și nu numai! Spre finalul acestuia veți găsi un scurt itinerar al orașului în care „m-am născut, am crescut și am înflorit”, articol scris cu ocazia împlinirii a 650 de ani de atestare documentară a Brăilei (20 ianuarie 2018). Ieșirea de la tipar al celui de-al șaselea prunc literar, intitulat „Tangoul dragostei” mi-a încărcat bateriile cu energia necesară viitoarelor creații literare. De asemenea, mai trebuie să menționez și un alt volum de versuri dedicate poetului Mihai Eminescu, volumul „Fiul clipei”, o carte aflată în lucru și pe care abia aștept să o prezint cititorilor cât de curând.

Sibiana Mirela Antoche, Tangoul dragosteiRevenind la ultima întrebare din interviu și anume ce mesaj adresez cititorilor revistei „Universul Cultural” ca de la autor la cititor, pot declara că este primul meu interviu și nu pot minți că sufletul n-a fost încărcat de emoții, dar în același timp și de bucuria unui început!
Doresc să mulțumesc distinsei jurnaliste Sorina Ivan pentru încrederea și șansa acordată, mulțumesc întregului colectiv redacțional al revistei literare „Universul Culturii”! Cititorilor revistei le urez să rămână fideli acesteia, fiind o revistă cu un viitor strălucit! Știu că interviul va apărea și în cotidianul online „Știri brăilene” la secțiunea Interviuri. Mă simt pe deplin onorată de această oportunitate! Dacă pâinea este hrana trupului, poezia este hrana sufletului! Și un motto de final: „Dumnezeu țese lucrurile într-un fel în care, noi, muritorii oricât ne-am strădui n-am reuși să creăm liantul perfect!”.

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s