Transport public gratuit pentru elevi!
Veste bună pentru elevii din întreaga țară! În ședința de Guvern de astăzi, 14 mai 2020, a fost aprobată Ordonanța de Urgență privind reglementarea unor măsuri în domeniul educației, aplicabile începând cu intrarea în vigoare a acestui act normativ. Acest lucru este specificat într-un Comunicat de Presă emis joi, 14 mai, 2020, de către Ministerul Educației și Cercetării din România.
Potrivit acestui document: „Toți elevii din România vor beneficia de transport public gratuit. Conform ordonanței, operatorii de transport au obligația de a asigura transportul gratuit al elevilor și al altor categorii de persoane care beneficiază de facilități specifice de transport, sub sancțiunea: încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport rutier de persoane, prin curse regulate, la nivel județean; retragerea licenței de traseu în cazul transportului interjudețean.”
Mai multe informații legate de acest subiect sunt și pe pagina de Facebook a aceluiași minister: „Fie că este vorba despre elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat sau de elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, la cererea acestora, beneficiază gratuit de transport rutier/naval, precum și feroviar. Cu alte cuvinte, pot merge la școală, în mod GRATUIT, cu trenul, metroul, cu mijloace de transport public în comun, dacă vor folosi rute interjudețene sau județene.”