Satul românesc față în față cu coronavirusul

poza

De aproape 3 luni, pandemia de coronavirus a blocat totul în întreaga lume. Ai impresia că și timpul a stat în loc și așteaptă, ca un ceas vechi, să i se învârte cheița, să ne mai arate o oră şi încă o oră.
La oraș lumea se manifestă într-un fel… la sat e puțin diferit.
Înainte, când erau deschise școlile și bisericile, era agitație. Omul ieșea din casă pentru a duce copii la școală, duminică mergea la slujbe la biserică, unii mai plecau și la oraș să își facă niște cumpărături.
Acum școlile s-au închis. Elevii iau lecții online. Unii. Sunt sate unde nu există internet sau are semnal slab. Sunt copii care nu au calculator, tabletă sau telefon performant ca să poată lua lecții online. Dar asta nu îi împiedică, ei continuă să învețe.
O biserică închisă la țară e o imagine mult mai tristă decât la oraș. Acum, de sărbătorile Pascale, a fost destul de greu pentru omul simplu să înțeleagă faptul că nu are voie în cimitir să aprindă o lumânare pentru cei morți sau să participe la slujba de Înviere. Lucruri pe care le făcea de când se știe.
Pe ulițele oricărui sat e liniște, nu se mai văd copii jucându-se și făcând gălăgie, oamenii ies din case doar până la magazinul din colț să ia pâine și ce mai au nevoie și repede… în curte. Unii ies cu mască, alții fără.
Bătrânele satului poartă basma și pentru ele asta e masca.
“De unde să dau 5 lei să iau mască? Am pensie de CAP și abia mă descurc. Basmaua la gură mă protejează”.
Ca tanti Ileana gândesc multe femei. Li se pare ciudat că trebuie să scrii declarație dacă te duci să iei o pâine.
Cu vecina vorbește prin gard… Nu se poate duce în vizită că nu are voie. Nu are voie nici la poartă să iasă ca să stea pe bancuță cum stătea odată cu prietenele la o vorbă. Acum se întreabă ironic dacă şi atunci când duce şi aduce vaca de la păscut are nevoie de declarație pe propria răspundere?!
La birt nu se mai duc nici bărbații, nu au voie să stea în grupuri mai mari de 3 persoane. Rachiul îl bea fiecare în curtea lui dar nu are același farmec.
Satul românesc a amorțit. Duminica, atunci când bat clopotele la biserică, mai e puțin zgomot. În rest… liniște.
Soarele răsare și apune în fiecare zi la fel şi la sat şi la oraş.
Dincolo de toate acestea, deși fizic spațiul rural e amorțit, spiritual el trăiește. Prin tradițiile lui și prin oamenii care îl populează.
Îmi povestea cineva că undeva, într-un sat de munte, moș Ion, de 90 ani, în fiecare seară, după ora 8, își ia scăunelul și se apropie de poartă. Nu iese, ci stă în curte de frică să nu ia amendă pentru că nu are declarație. Și, pe scăunelul lui, așa stând, pune arcușul pe vioară și cântă. Îi este dor, ca mulți alții, de horele din sat, de chiotul copiilor, de dansul popular și de Sfânta Biserică unde mergea duminică de duminică și cânta la strană. Acum nu mai poate merge la biserică dar i-a rămas vioara aproape. E singura lui alinare. Dacă vrei sa îl asculți trebuie să stai peste drum de poarta lui și să porți mască. Și nu mai mult de 5 persoane.
Ca moș Ion probabil că mai sunt în satele românești. Ei au trecut prin războaie, au cunoscut foametea adevărată și acum toată situația asta li se pare ciudată.
„Ce e cu virusul ăsta maică?”, se întreabă tuşa Ecaterina. A auzit că, din cauza lui, mor oameni și tineri și bătrâni. Nu îi este frică pentru că, spune ea, îi are aproape pe Dumnezeu şi Maica Domnului. Deşi nu se poate duce la biserică, se roagă acasă așa cum a învățat-o părintele şi o să scăpăm, spune ea. “Nu ne lasă Maica Domnului că suntem buni şi ne protejează de rele”, crede bătrâna.
Satul românesc, şi așa încremenit de timp, încearcă să reziste vremurilor.
Veșnicia s-a instalat pe termen nedeterminat aici din cauza virusului.
Tanti Ileana, tuşa Ecaterina şi moș Ion sunt personaje reale din poveste. Ca ei sunt mulți.
La final, rămâne tot vorba înțeleaptă a țăranului român: “Vezi maică fântâna aia din vale? (o fântână cu cumpănă). Așa cum se mișcă ea, aşa şi noi. În curând ne va da apă limpede”, spune tanti Ileana.
Tălmăcind vorbele bătrânei ajung la următoarea concluzie: așa este, trăim vremuri grele, tulburi, suntem în momente de cumpănă dar în funcție de cum ne vom mişca noi, se vor limpezi și lucrurile.

Text: Gabriela Popa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s