Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila recomandă consumatorilor/clienților, cu deosebire celor din mediul rural, să utilizeze apa potabilă cu maximă responsabilitate!

apa, robinet, pahar

Folosirea rațională a resurselor de apă este o responsabilitate comună, atât a furnizorului, cât și a consumatorilor.
Urmare a instituirii Stării de Urgență, foarte mulți dintre utilizatorii noștri sunt acasă, astfel consumul de apă este foarte mare ceea ce generează presiune scăzută pe rețea.
Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila recomandă consumatorilor/clienților, cu deosebire celor din mediul rural, să utilizeze apa potabilă cu maximă responsabilitate, strict în scop casnic, menajer, mai ales în contextul măsurilor necesare evitării raspândirii COVID-19.
Precizăm ca legislatia în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru realizarea nevoilor strict gospodărești.
Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 241/2006 a serviciului de apă și de canalizare, republicată, (1) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodărești ale populației, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici și, după caz, pentru combaterea și stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale. (4) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menționate la alin. (1) este permisă numai în măsura în care există disponibilități față de necesarul de apă potabilă al localităților, stabilit potrivit prescripțiilor tehnice în vigoare. (6) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor și al spatiilor verzi, spălatul piețelor și al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor și consumul tehnologic al unităților industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.
Potrivit prevederilor art. 229, din Ordinul nr.88/2007 al ANRSC (Autoritatea Naționala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală), Utilizatorul este obligat: b) să asigure folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe persoană, unitatea de produs sau puncte de folosință, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare; c) să utilizeze apa numai pentru folosințele prevăzute în contractul de furnizare a serviciilor (…).
Folosirea rațională a resurselor de apă și prevenirea risipei este o responsabilitate comună, atât a Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila cât și a consumatorilor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s