Prevederi privind circulația persoanelor, care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei

people

Începând cu data de 27 aprilie a.c., potrivit informațiilor oficiale publice ale Ministerului Afacerilor Interne din România, „circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă, indiferent de intervalul orar, strict pentru deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, precum și în condițiile art.1 alin.(1), (2) și (5) din Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, în cazul deplasării pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea pentru realizarea de activități agricole, precum și deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.”
Potrivit aceleeași surse oficiale, accesul în afara locuinței pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani se mai poate face și în următoarele condiții: „Totodată, în intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00 circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condițiile art.1 alin.(3) și (5) din Ordonanța militară nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie, deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
De asemenea, operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s