Declarația pe propria răspundere poate fi refolosită respectând însă anumite condiții!
Poliția Română, prin reprezentanții săi, informează cetățenii că în această perioadă când, din cauza restricțiilor, este dificilă procurarea de coli de hârtie necesare completării declarației pe propria răspundere, se poate folosi de mai multe ori aceeași declarație, dar cu o anumită condiție.
Despre acest lucru a precizat Poliția Română, răspunzând la întrebarea cetățenilor:
„Având în vedere că din cauza restricțiilor este dificil să găsim foi pentru completarea declarațiilor pe proprie răspundere, mai ales pentru persoanele în vârstă sau din mediul rural, este permis să refolosim declarația prin modificare datei, în cazul deplasărilor pentru tratamente medicale frecvente sau pentru deplasări la magazinul din apropierea casei ori la farmacie? În funcție de posibilități, se poate tăia cu pixul sau cu pastă corectoare?”
Răspunsul la această întrebare, oferit de reprezentanții Poliției Române în mediul virtual, este următorul:
„Da, în măsura în care este evidentă data pentru care este completată declarația respectivă, iar motivele deplasării și traseul rămân neschimbate.”