Peste 1 milion de măști vor fi distribuite de CNAS, medicilor de familie din țară

masca

Casa Națională de Asigurări de Sănătate susține, într-o informare de presă din data de 7 aprilie 2020, că peste 1 milion de măști de protecție vor fi distribuite medicilor de familie din țară.
„Începând cu data de 7 aprilie 2020, un număr de 1.121.800 de măști chirurgicale cu trei pliuri vor fi distribuite de CNAS către medicii de familie, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate (CAS) cu care aceștia se află în contract.”, se mai menționează în aceeași informare.
Referitor la distribuția acestor măști către medicii de familie, CNAS precizează că aceasta „se va face în cel mai scurt timp posibil de la primirea acestora la CAS.”
Deputatul liberal Antoneta Ioniță susține că pentru județul Brăila, „au fost repartizate 14.700 de măști pentru cabinetele medicilor de familie. Acestea vor fi distribuite prin intermediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, până vineri, 10 aprilie 2020.”
Tot domnia sa mai precizează că beneficiarii acestor măști gratuite vor fi 140 de medici de  familie din județul Brăila, măștile chirurgicale fiind puse la dispoziție de Ministerul de Interne, prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Potrivit aceleeași surse, alte 19.650 de măști vor ajunge în centrele de îngrijire a vârstnicilor și a pacienților cu boli cronice, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brăila.