Prefectul Cătălin Boboc: „Doar împreună putem câștiga războiul cu noul coronavirus!”

 

Braila

„Am spus, de fiecare dată când am avut ocazia, că voi urmări personal, cu mare atenție, ca prevederile ordonanțelor militare să fie respectate. Ca să putem pretinde cetățenilor să le respecte, trebuie ca și instituțiile să o facă! Doar împreună putem câștiga războiul cu noul coronavirus!”, este convingerea prefectului Județului Brăila, dl. Cătălin Boboc, punctată într-un mesaj adresat tuturor brăilenilor, mesaj publicat pe o rețea de socializare.
Prefectul Județului Brăila s-a referit, în continuare, la transportul în comun din municipiu și județ, la piețele din municipiu, la spitalele brăilene cât și la evidența persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, punctând următoarele lucruri pe care le-a solicitat a fi făcute:
„- Primăria Municipiului Brăila, prin Braicar, va mări frecvența circulației mijloacelor de transport pe traseele principale cu o statistică a traficului mai ridicată, pentru reducerea timpului de așteptare în stații și pentru circulația mijloacelor de transport cu un număr redus de călători;
– Primăria Municipiului Brăila, prin Administrația Piețelor și Târgurilor, va asigura în piețele din municipiu circuite care să permită fluidizarea cumpărătorilor și evitarea aglomerărilor, inclusiv prin limitarea accesului în interiorul piețelor, până la un număr care să permită respectarea distanței minime;
– Consiliul Județean va urmări respectarea normelor cu privire la protecția călătorilor în ceea ce privește dezinfectarea mijloacelor de transport și respectarea distanței sociale de către firmele care dețin licențe de transport județean de persoane;
– Spitalele să întocmească planuri de gestiune a resurselor umane – cu asigurarea a 1/3 din personal în rezervă – astfefl încât să se asigure program flexibil/în ture;
– Asistenții medicali de igienă și sănătate publică din spitale să monitorizeze și să raporteze respectarea măsurilor de biosecuritate de către personalul medical, precum și asigurarea cu materiale și echipamente de protecție de către manageri;
– Primăriile vor raporta lista actualizată cu persoanele în vârstă de peste 65 de ani, fără susținător sau altă formă de ajutor, pentru care au obligația să asigure sprijin în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.
Am cerut instituțiilor să se implice activ și să-și tureze motoarele la maxim, generând acțiuni și mecanisme care sunt absolut necesare în prevenirea răspândirii COVID-19.
Toate instituțiile trebuie să facă tot ce le stă în putință, fără excepții și fără scuze. Nu e nici timp și nici loc de joacă!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s