Alexandru Dănăilă, liderul PNL Brăila: „Nu mai e timp pentru vorbe, iar singurele minuni pot apărea dacă trecem la fapte!”

alexandru-danaila

„Traversăm vremuri complicate și putem cădea lesne pradă orgoliilor sau unor decizii pripite, luate pe fondul presiunii opiniei publice.”, este de părere dl. Alexandru Dănăilă, președintele PNL Brăila.
„S-au consumat, zilele trecute, multă energie și mult timp într-o falsă dezbatere legată de locul unde vor trebui tratați pacienții bolnavi de Covid-19, timp prețios în care autoritățile locale se puteau implica în rezolvarea adevăratelor probleme ale celor două județe.”, susține același politician brăilean în cadrul unui Comunicat de Presă trimis redacției cotidianului nostru astăzi, 25 martie 2020.
„Au românii o vorbă legată de prostul care aruncă o piatră în lac și deștepții care se chinuie să o scoată și cred că se potrivește de minune acum. Însă, din păcate, nu mai e timp pentru vorbe, iar singurele minuni pot apărea dacă trecem la fapte. Și nu oricum, ci cu discernământ și înțelepciune. Cred că odată cu implicarea Armatei în gestionarea stării de urgență, lucrurile se vor simplifica și o să avem parte și de o soluție corectă. Propunerea naturala ar fi ca Spitalul Militar de la Galați alături de Spitalul CFR Galați să preia bolnavii confirmati de la Brăila și Galați.
Am discutat cu colegii specialiști în sănătate publică și am înțeles faptul că, în lipsa unor centre de urgență la Brăila și Galați, nu putem dedica total Spitalele Județene din cele două orașe pentru cazurile de Covid-19, fiindcă riscăm să-i lăsăm pe ceilalți bolnavi fără acces la servicii de sănătate. Or așa ceva este nepermis.
Sunt sigur că factorii de decizie vor ajunge la concluzia firească că Spitalul Militar Galați trebuie să joace un rol central în cazul creșterii numărului de bolnavi și a necesității tratării lor în zona Brăila-Galați. Se poate lua în calcul, firește, și amenajarea unui spital de campanie, iar Brăila poate participa la acest efort cu aparate ATI, în cazul în care va reuși achiziționarea unui număr suplimentar de aparate ATI.
Tot la fel, Maternitatea din Galați care funcționează în regim pavilionar poate asigura servicii pentru femeile gravide bolnave de coronavirus, cu atât mai mult cu cât orașul Galați este centru universitar și are posibilitatea recrutării unui surplus de cadre medicale din rândul mediului academic – studenți, rezidenți etc.”
Alexandru Dănăilă speră că în aceste momente dificile pentru comunitatea brăileană și cea gălățeană, toți cei implicați să analizeze această problemă cu înțelepciune și să ia decizia cea mai bună: „Îmi exprim speranța că, în aceste momente dificile, toți cei implicați vor avea puterea să gândească la rece, să privească întregul ansamblu cu înțelepciune și să ia cea mai bună decizie. Ceea ce nu trebuie să uităm este că bolnavii vor fi oameni dintre noi. Vor fi brăileni și gălățeni, vor fi oameni din familiile noastre, prieteni și vecini. Vom fi, în fond, noi. Și noi, toți, brăileni și gălățeni, autoritățile locale din cele două județe, alături de autoritățile centrale trebuie să ne dăm mâna și să trecem împreună peste această perioadă dramatică pentru întreaga lume.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s