De miercuri, 11 martie 2020, cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar vor fi suspendate!

Monica Cristina Anisie

De miercuri, 11 martie 2020, cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar vor fi suspendate, s-a decis în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență de luni, 9 martie 2020.
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că s-a aprobat suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar, începând din data de 11 martie 2020, până în data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației.
Domnia sa a mai adăugat că „această măsura se referă la toate unitățile de învățământ preuniversitar fie de stat, fie învățământ particular. Fac precizarea, pentru toată lumea, că este vorba de unitățile de învățământ preșcolar, adică grădinițe, primar, gimnazial, liceal și post liceal. Deci, toate unitățile de învățământ preuniversitar. Recuperarea cursurilor va fi hotărâtă de-abia după ce vom vedea evoluția situației în care ne aflăm. La Ministerul Educației și Cercetării astăzi a fost constituit un grup de lucru care a analizat posibilitatea realizării cursurilor și online.”
Legat de o eventuală suspendare a cursurilor și în mediul universitar, ministrul Educației și Cercetării a declarat că: „În ceea ce privește învățământul universitar, este vorba de autonomie universitară. Am transmis deja către universități o notă prin care le-am solicitat să anunțe Ministerul Educației și Cercetării în momentul în care iau decizia suspendării cursurilor în cadrul senatului universităților. Deci, fiind vorba de autonomie universitară, decizia se ia de către universitate.”
Referitor la clasa pregătitoare, domnia sa a precizat că „înscrierile continuă, înscrierile se fac online, în acest moment, vom lua măsurile în așa fel încât, dacă este necesar, vom prelungi calendarul.”

Activitatea afterschool-urilor nu poate fi decisă de Ministerul Educației și Cercetării

În ceea ce privește activitatea afterschool-urilor, același ministru a susținut că acestea nu se află în subordinea Ministerului Educației și Cercetării și, ca urmare, ministerul nu poate lua o decizie în acest sens: „Referitor la afterschool, noi am luat acum decizia de suspendare a cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar. Afterschool-ul nu face parte din categoria unității de învățământ.
În ceea ce privește simularea, la momentul acesta fiind vorba de suspendarea cursurilor vom analiza la nivelul Ministerului Educației și Cercetării amânarea și a simulărilor pentru evaluare națională.”
În plus, ministrul Educației și Cercetării a subliniat că, dacă se va impune, cadrele didactice din învățământul preuniversitar este posibil să fie solicitate să țină cursuri online: „În această perioadă colegii mei profesori vor fi solicitați de către Ministerul Educației și Cercetării, dacă luăm măsura de a realiza cursuri online.”
Legat de activitățile extrașcolare, ministrul a declarat că a fost transmisă deja, de două săptămâni, o notă în teritoriu prin care s-a solicitat unităților de învățământ să limiteze activitățile extrașcolare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s