Numai într-o săptămână, polițiștii locali brăileni au aplicat peste 200 de amenzi celor care încalcă legea!

gunoaie

În perioada 18 – 25.02.2020, Poliţia Locală Brăila a acţionat pe raza Municipiului Brăila, în conformitate cu competenţele conferite de Legea nr. 155/2010. Ca urmare, poliţiştii locali au constatat şi aplicat un număr de 205 sancţiuni contravenţionale în valoare de 74.997 lei.
Poliția Locală Brăila a organizat, sau a participat, la 46 de acțiuni desfășurate pe raza Municipiului Brăila, acestea fiind acțiuni pe linia salubrităţii (10 acţiuni), a combaterii cerşetoriei şi vagabondajului (11 acţiuni), a combaterii comerţului stradal neautorizat (10 acţiuni), sau acţiuni desfășurate în cooperare cu următoarele instituții: D.S.P. Brăila (2 acţiuni), S.U.P.A.G.L. Brăila (5 acţiuni), S.U.P. Seroplant (5 acţiuni), D.A.S. Brăila (3 acţiuni) și Garda de Mediu Brăila (1 acţiune).
Intre acțiunile desfășurate în intervalul 18 – 25.02.2020, s-au avut în vedere și cele destinate păstrării curățeniei orașului Brăila. Ca urmare, au fost aplicate amenzi pentru aruncarea gunoiului pe domeniul public, în locuri neautorizate, amenzi pentru cei care iau lemne, de pe domeniul public sau privat, fără aprobare, amenzi pentru lipirea afișelor sau anunțurilor publicitare în alte locuri decât pe panourile de afișaj sau amenzi pentru circulația autovehiculelor în parcuri și zone verzi, cât și pentru staționarea acestora pe trotuare.

Amenzi pentru aruncarea gunoiului pe domeniul public, în locuri neautorizate!

În perioada analizată au fost depistate şi sancţionate 12 persoane cu amenzi în valoare de 9.500 lei conform H.C.L.M. Brăila nr. 5/2003. Totodată, au fost sancţionați 4 căruţaşi cu amenzi în valoare de 4.500 lei, aceștia fiind surprinși, de polițiștii locali brăileni, în timp ce transportau moloz şi gunoi pe străzile municipiului.
Astfel, un brăilean, în vârstă de 24 ani, a fost amendat de către polițiștii locali cu amendă în valoare de 1.000 lei, acesta fiind depistat pe un teren viran, din capătul str. Arad, descărcând dintr-o căruță 8 saci din rafie plini cu moloz, pe domeniul public, în loc neautorizat.
Tot cu amendă în valoare de 1000 de lei, s-a ales și un alt brăilean, în vârstă de 30 ani, fiind surprins pe un teren viran din capătul str. Arad, în timp ce descărca dintr-o căruță 10 saci plini cu moloz, pe domeniul public, în loc neautorizat. Amenda de 1000 de lei a primit și un tânăr în vârstă de 24 ani, el fiind depistat pe terenul viran situat între str. Căramidari și str. Grădinarilor, în timp ce descărca dintr-un atelaj hipo, 20 de saci din rafie, plini cu moloz, pe domeniul public, în loc neautorizat.
Pentru aruncarea sau depozitarea pe domeniul public precum şi în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz), au fost depistate și sancţionate contravenţional 2 persoane cu amenzi în valoare de 2.000 lei.
Astfel, un brăilean, în vârstă de 48 ani, s-a ales cu amendă în valoare de 1.000 lei, fiind depistat de către polițiștii locali pe str. Alexandru Vlahuță, lângă gardul Cimitirului Municipal, aruncând un sac din rafie, plin cu gunoi menajer pe domeniul public, în loc neautorizat.
Un alt brăilean, în vârstă de 46 ani, a fost amendat cu 1.000 lei după ce a fost surprins de polițiștii locali, pe str. Moldoviței, vis-a-vis de Bl. B, aruncând două cutii din carton pline cu ambalaje, pe domeniul public, în loc neautorizat.

Amenzi pentru cei care iau lemne, de pe domeniul public sau privat, fără aprobare

Pentru însușirea de arbori doborâți de fenomene naturale sau de arbori care au fost tăiați sau scoși din rădăcini, de pe domeniul public și privat al Mun. Brăila, fără aprobarea serviciilor de specialitate ale Primăriei Mun. Brăila, un brăilean s-a ales cu o amendă de 1000 de lei.
Astfel, un brăilean, în vârstă de 46 ani, a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.000 lei, pentru că a fost depistat de către polițiștii locali, în Parcul Monument, pe aleea secundară din spatele Muzeului Științei, în timp ce își însușea crengi din arborii doborâți de fenomene naturale, fără a avea aprobarea serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Brăila.

Amenda pentru lipirea afișelor sau anunțurilor publicitare în alte locuri decât pe panourile de afișaj

Pentru expunerea prin lipire a afișelor sau anunțurilor publicitare în alte locuri decât pe panourile de afișaj, o persoană, în vârstă de 19 ani, din satul Cuza Vodă, jud. Brăila, a primit o amendă în valoare de 1.000 lei. Aceasta a fost surprinsă de către polițiștii locali brăileni, în Piața Traian, în stația de transport în comun aparținând S.C. Braicar. S.A, situată în dreptul Hotelului Traian, în timp ce lipea afișe publicitare în alt loc decât pe panourile de afișaj.

Amenzi pentru circulația autovehiculelor în parcuri și zone verzi, cât și pentru staționarea acestora pe trotuare

Pentru circulația autovehiculelor în parcuri și pe zonele verzi din Municipiul Brăila, a fost depistat și sancționat contravențional un tânăr, în vârstă de 19 ani, cu o amendă în valoare de 100 lei, brăileanul fiind surprins în timp ce circula cu un auto marca BMW pe spațiul verde din dreptul Sălii Polivalente.
Pentru circulaţia şi staţionarea autovehiculelor pe trotuare, împiedicând circulaţia pietonilor, pe scuaruri, în alveole şi în staţiile mijloacelor de transport în comun, pe locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap marcate şi semnalizate corespunzător, au fost depistate și sancționate contravențional 2 persoane cu amenzi în valoare de 400 lei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s