Petrică Popa: „La Brăila, se vede că ne-am oprit la un singur sport…”

Petrică Popa și Adrian Tabarac

Sportul brăilean, potrivit consilierului PNL, Petrică Popa, se pare că se limitează, la ora actuală, doar la handbal feminin. „Dacă în alte municipii, reședință de județ, lucrurile merg mult, mult mai bine, la Brăila se vede că ne-am oprit la un singur sport, handbalul feminin brăilean.”, este de părere domnia sa, afirmație făcută în cadrul ultimei conferințe de presă a PNL Brăila.
Petrică Popa deși agreează ideea de a fi stimulat handbalul feminin brăilean, își pune totuși întrebarea: „De ce cu ani în urmă, PSD Brăila considera că fotbalul brăilean, și fotbalul în general, este un eveniment social, un sport care trebuie să fie văzut de cât mai mulți oameni? Acum, nu mai este acest sport, un sport social? Ce s-a întâmplat?”
Consilierul brăilean liberal susține, de asemenea, că la nivelul județului Brăila, nu se mai aude nimic despre alte sporturi: „Și haideți să vedem și alte sporturi: de boxul brăilean, poate nu știu eu, poate dvs. în mass-media știți mai multe. Eu nu am mai auzit nimic, nu răsunător, ci de perspectivă, de voleiul brăilean, sporturi care au dat un randament și o imagine Brăilei. Nimic. (…) De ciclism, caiac-canoe, astea sunt sporturi care au fost bine cotate și la nivel național, dar și la nivel internațional, cu ani în urmă. Probabil că acum nu există decât un interes de imagine și de grup, ca să mergi numai pe o idee, să-i spunem, nu fixă, dar închistată că numai acel sport trebuie sprijinit.”
Tot domnia sa mai crede și că sporturile individuale „sunt la pământ în Brăila. Poate nu știu eu. Poate s-au dezvoltat și nu am observat. Ceva speranțe în schimb am, dar nu de la liderii politico-administrativi locali, ci de la Camelia Potec, mă refer la natație. Poate acolo să mai reușim ceva, ceea ce s-a reușit chiar după revoluție, niște rezultate meritorii.
Este neplăcut să se meargă pe varianta asta că banii sunt puțini și trebuie să-i dăm unei anumite entități. Cred că se puteau găsi nu numai bani, dar și bunăvoința de a accesa și alte linii de punere în operă a mișcării sportive în Municipiul Brăila.”

Adrian Tabarac: „Am atras atenția asupra faptului că am alocat o întreagă sumă de bani unui club, nu unei ramuri sportive!”

La rândul său, și consilierul liberal Adrian Tabarac este de părere că banii alocați din bugetul local brăilean vis-a -vis de aceeași problemă, sportul local, au fost alocați numai unui club și nu unei ramuri sportive: „Nu am nimic cu echipa de handbal. Foarte bine, să facă performanțe. Din contră, e susținută. Modul cum au fost alocați acei bani este unul discreționar. Tocmai de aceea, am atras atenția asupra faptului că am alocat o întreagă sumă de bani unui club, nu unei ramuri sportive.”
De asemenea, consilierul Petrică Popa consideră că deși sunt discipline sportive care se află sub tutela Ministerului Tineretului și Sportului și primăriile pot interveni pentru susținerea acestora: „Sunt discipline sportive care sunt efectiv sub tutela Ministerului Tineretului și Sportului dar, să nu uităm că asta nu împiedică primăria unei localități ca să intervină nu numai financiar, dar și prin alte pârghii, de a ajuta sportul respectiv. Ceea ce nu se întâmplă în Brăila!”.

One comment

  • ne facem un campionat regional, si la handbal si fotbal, eventual darts. Ce, galatiul si braila s-a ridicat de la stadiul in care golanii din diversele gasti se fugaresc prin oras (fie galati, fie braila) ? Ala e cel mai tare sport acolo.. adrenalina… se tine si scor sa stiti

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s