Trei minori, bănuiți de agresiuni în zona Colegiului „Murgoci”, au fost prinși de Poliția Locală și predați IPJ Brăila

Sedinta

Trei minori, bănuiți de agresiuni în zona Colegiului „Gh. M. Murgoci”, au fost prinși de polițiștii locali și predați IPJ Brăila. În ultimul timp, mai mulți elevi brăileni au susținut că au fost amenințați, tâlhăriți sau chiar agresați fizic de mai mulți minori, care acționau în zona Colegiului Național „Gh. M. Murgoci”, ultimul eveniment de acest gen fiind înregistrat chiar la finalul săptămânii trecute.
Primarul Viorel Marian Dragomir a precizat astăzi, 10 februarie 2020, în cadrul unei conferințe de presă, că Poliția Locală a Municipiului Brăila, alături de alte instituții, au intensificat în zona școlilor din municipiu, măsurile de protejare a elevilor, și ca urmare a sesizărilor primite, trei minori au fost identificați și apoi prinși. „Am constatat că infractorii, foarte mici de altfel, au fost foarte inventivi și au acționat în special după ce plecau polițiștii locali cât și ceilalți de la Poliția Națională”, a declarat primarul. Tot domnia sa a mai adăugat și că: „În urma unor întâlniri private pe care le-am avut, mai mulți tineri din Brăila mi-au comunicat semnalmentele acestora și, la un moment dat, cineva mi-a trimis și o fotografie.”
Ca urmare a mai multor acțiuni comune cu Poliția Locală a Municipiului Brăila, s-a reușit, ne-a mai informat primarul Dragomir, ca în această dimineață, ca trei minori să fie identificați și prinși, urmând a fi predați Poliției Naționale.
Georgel Tănase, șeful Poliției Locale a Municipiului Brăila, a precizat, la rândul său, referitor la evenimentul de vineri, că: „cu ajutorul sistemului de supraveghere al municipiului, am reușit să captăm pe camere imaginea și filmul acțiunii.”
Ca urmare a cercetării imaginilor înregistrate, șeful Poliției Locale a Municipiului Brăila a precizat că s-a reușit identificarea a trei persoane minore: „Văzând imaginile (…) am reușit să-i identificăm, astăzi i-am adus la sediul unității și ulterior îi vom preda Poliției Municipiului Brăila pentru continuarea cercetărilor în cauză.”
În plus, primarul Municipiului Brăila a ținut să mediatizeze acest lucru și pe Facebook, informând cetățenii urbei că cei trei minori „au fost predați Poliției Naționale pentru a lua măsurile legale: amendarea părinților, sesizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, decăderea din drepturile părintești, preluarea din familia care nu le-a oferit educația necesară, închiderea la centre de reeducare și detenție pentru minori.”
De asemenea, primarul Viorel Marian Dragomir a ținut să mulțumească public tuturor celor care au colaborat la rezolvarea acestui caz: „Mulțumesc elevilor și părinților și polițiștilor locali care ne-au ajutat să-i identificăm și prindem!”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s