Biblioteca, motorul incluziunii sociale în comunitate
În perioada 26 ianuarie – 02 februarie 2020, în cadrul proiectului european intitulat: „Biblioteca, motorul incluziunii sociale în comunitate”, finanțat prin programul „Erasmus+” al Uniunii Europene, dr. Eduard Claudiu Brăileanu, șef serviciu Relații cu Publicul, din cadrul Bibliotecii Județene Panait Istrati din Brăila, împreună cu membrii echipei de proiect, a participat la un schimb de experiență cu colegii bibliotecari de la bibliotecile Akdeniz Universitesi, Dogan Hizlan Kutuphanesi, Tekelioglu Il Halk Kutuphanesi, din Antalya, Turcia.
Pe tot parcursul acestei perioade, au avut loc sesiuni de instruire în activitățile de incluziune socială a persoanelor dezavantajate.
Experiențele și informațiile acumulate vor fi fructificate pe întreaga perioadă de desfășurare a proiectului. Instituția brăileană și-a propus ca prin intermediul acestui proiect, să favorizeze accesul la informare și educație non-formală, prin activități culturale, ateliere de lucru, dezbateri, metode non-formale de învățare sesiuni de informare, pentru persoane dezavantajate din orașul și județul Brăila.
În acest mod se va contribui la favorizarea integrării sociale a minim 1.000 persoane dezavantajate prin organizarea de evenimente culturale și educative atât la sediul Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, al unor unități școlare, cât și la cel de reședință (cămine de bătrâni, penitenciare, centre de plasament, case de tip familial) ori la domiciliul beneficiarilor (pentru copii cu cerințe educative speciale).
Sursă foto: Biblioteca, motorul incluziunii sociale în comunitate (Facebook)