8 ambulanțe noi pentru Brăila, care vor contribui la salvarea multor vieți!

Francisk Iulian Chiriac

În curând, la Brăila, vor sosi încă 8 ambulanțe destinate Serviciului de Ambulanță Județean Brăila dar și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila, ne-a informat Președintele CJ Brăila, dl. Francisk Iulian Chiriac în cadrul întâlnirii de joi, 30 ianuarie 2020, cu jurnaliștii brăileni.
„În viitorul apropiat”, susține domnia sa, „nu știu când, vor urma să sosească la Brăila încă 5 ambulanțe noi nouțe. Eu îmi doream 6 la Serviciul de Ambulanță și 3 autospeciale care vor deservi SMURD-ul.” 
Președintele CJ Brăila a mai adăugat că toate cele 5 ambulanțe vor ajunge la Spitalul Județean Brăila și, cu siguranță, vor salva foarte multe vieți ale brăilenilor.
„Am vrut să fac acest anunț, ca să nu-și aloce meritul altcineva pentru că a fost Acordul Cadru semnat pe Guvernul Tudose, pe un guvern competent, și era de datoria mea să fac acest anunț”, a mai ținut să puncteze președintele CJ Brăila.

„N-aș vrea să se pozeze altcineva cu ele, ci să reamintim al cui este meritul!”

Întrebat când vor sosi ambulanțele la Brăila, dl. Francisk Iulian Chiriac a ținut să sublinieze faptul că încă nu se știe la ce dată vor veni, dar se bucură foarte mult de înnoirea parcurilor auto atât de la Serviciul de Ambulanță Brăila cât și cel al ISU Brăila: „Nu știu exact data, dar or să sosească. N-aș vrea să se pozeze altcineva cu ele, ci să reamintim al cui este meritul și cine a semnat acordul cadru pentru aceste ambulanțe. Mă bucur foarte mult că parcul auto al Serviciului de Ambulanță și acel al Inspectoratului pentru Situații de Urgență se înoiește foarte mult (…).”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s