„Uniți prin Cultură” – Spectacol dedicat Zilei Culturii și Unirii Principatelor Române

Prologul festivalului

Stagiunea „Prologul festivalului” 2019-2020 – Recital 4
„Uniți prin Cultură” – Spectacol dedicat Zilei Culturii și Unirii Principatelor Române
Eminescu în muzică și vers
Invitați: Magda Catone (actriță), Camelia Pavlenco (soprană), Miruna-Elena Vidican (harpă)
Acompaniază la pian: Diana Spânu-Dănilă, Adrian Suciu (Austria)

În perioada 26 iunie – 3 iulie 2020 va avea loc Festivalul de Arte Junior, la Câmpina, eveniment în care sunt programate cursuri de măiestrie pentru tineri interpreți și recitaluri zilnice, iar între 21 și 31 august 2020, în premieră națională, se va desfășura Festivalul de Arte Academica – producție de operă și operetă cu tineri artiști, în care vor fi montate opera „Bastien și Bastienne” de W. A. Mozart, sub coordonarea maestrei Silvia Voinea, dirijor maestrul Cristian Brâncuși, și opereta „O noapte la Veneția” de Johann Strauss sub conducerea muzicală a maestrului Adrian Suciu (Salzburg, Austria), regizor maestrul Mihai Bisericanu. Pregătirea acestor evenimente o realizăm prin stagiunea de recitaluri lunare „Prologul festivalului 2019-2020”, evenimente menite să descopere tinere talente și să capaciteze implicarea autorităților locale și pe cea a organizațiilor care sprijină acțiuni culturale.
În 2020, stagiunea de recitaluri „Prologul Festivalului de Arte” de la Câmpina își deschide porțile sâmbătă, 25 ianuarie, cu un recital de excepție pe un unison de simțire românească, o conectare spirituală la cea mai înaltă vibrație a cuvântului românesc, versul eminescian, oferit de partenerul și principalul finanțator al evenimentului – Fundația Spandugino.
Vă invităm să ne bucurăm împreună, pentru prima dată în acest cadru, de prezența excepțională și deosebit de onorantă a actriței Magda Catone, precum și de îndrăgitele și atât de expresive muziciene, interprete și pedagogi, în același timp, soprana și pianista Camelia Pavlenco, alături de harpista Miruna-Elena Vidican.
Ca de obicei, dialogul cu maeștrii va fi susținut de elevi care studiază muzica din Câmpina, precum și de reprezentanți ai celor două Colegii de Muzică din București, George Enescu și Dinu Lipatti, acompaniați la pian de Prof. Dr. Diana Spânu-Dănil și de Prof. Adrian Suciu (Salzburg, Austria).
Vă așteptăm la o seară specială, în care sufletul românesc va îmbrăca strai de sărbătoare pe scena Casei de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, sâmbătă 25 ianuarie 2020, ora 17:00.
Biletele sunt disponibile pe site-ul http://www.bilete.ro, la adresa www.bilete.ro/prologul-festivalului.

Sursă Comunicat de Presă: Anca Poștea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s