Dezbatere publică privind reglementarea circulației trotinetelor electrice

trotinete electrice

Trotinetele electrice au invadat spațiul pietonal dar și șoselele, nefiind până la ora actuală reguli stricte în ceea ce privește deplasarea cu un astfel de mijloc de transport.
Ca urmare, impunându-se existența unor norme de circulație, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect privind reglementarea circulației trotinetelor electrice.
Principalele propuneri sunt:
1. Trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.
2. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Transportul pasagerilor este interzis.
3. Trotineta electrică oprită sau staționată pe partea carosabilă trebuie așezată lângă și în paralel cu marginea acesteia. Trotinetele electrice pot fi oprite sau staționate și câte două, una lângă alta.
4. Echiparea trotinetelor electrice care circulă pe drumurile publice cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente este obligatorie, fiind interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.
5. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani.
6. Nerespectarea normelor privind circulația trotinetelor electrice constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv de la 6 la 8 puncte-amendă, adică între 870-1160 lei.
7. Trotineta electrică este vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric.
Dacă aveți propuneri, sugestii și opinii referitoare la acest act normativ, le puteți trimite în termen de 9 zile la adresa: dgj_transparenta@mai.gov.ro în termen de zile calendaristice.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s